fbpx

foto | „Mulțumim Guvernului României”. După 9 luni de reparație capitală, podul transfrontalier Giurgiulești – Galați este gata

După circa nouă luni de reparație, podul transfrontalier Giurgiulești (R. Moldova) – Galați (România) este sută la sută funcțional și sigur, anunță Ministerul Economiei și Infrastructurii de la Chișinău.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Este vorba despre o investiție de circa 8 milioane de RON, asigurată în totalitate de Guvernul României.

Secretarul general al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija, și secretarul pe domeniul infrastructurii de transport, Mircea Păscăluță, împreună cu secretarul de stat de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din România, Irinel Ionel Scrioșteanu au vizitat marți podul rutier.

Acesta interconectează infrastructurile rutiere între cele două state, pe teritoriul Republicii Moldova drumul național M3 Chişinău – Comrat – Giurgiuleşti – frontiera cu România și pe teritoriul României. Totodată, acesta sporește rolul Republicii Moldova în calitate de punct de legătură între statele Uniunii Europene şi Comunitatea Statelor Independente.

Lilia Dabija a mulțumit omologului său și a menționat că împreună cu România, Republica Moldova își urmărește calea Comunității europene. Precizând, totodată, că proiectele comune de infrastructură fortifică și mai mult relațiile bilaterale dintre cele două state.

„Mulțumim Guvernului României pentru suportul oferit în tot acest proces amplu de reconstrucție a infrastructurii. În viitorul apropiat vom începe lucrările de construcție la podul de la Ungheni, dar şi reparația altor poduri Sculeni-Sculeni, Cahul-Oancea, Leușeni-Albița. Acum că suntem într-o criză de securitate la frontieră trebuie să fim și mai rezilienți și mai puși pe fapte, pentru drumuri mai bune, pentru poduri mai multe şi o mai bună securitate la frontieră”.

Podul rutier de frontieră peste râul Prut, între localitățile Giurgiulești (Republica Moldova) – Galați (România) a fost construit în anul 1949 și are o lungime de 125 metri, cu circulație pe două benzi.

Articole asemănătoare

Back to top button