foto | De la tribuna ONU, la Consiliul Uniunii Euroasiatice. Igor Dodon se află într-o vizită de lucru la Erevan
Igor Dodon se află într-o vizită de lucru la Erevan. Acesta participă la ședința Consiliului Suprem al Uniunii Economice Eurasiatice.
Potrivit postărilor publicate de șeful statului pe pagina oficială de Facebook, acesta va ține un discurs în cadrul ședinței lărgite a summit-ului și va avea întrevederi bilaterale cu mai mulți lideri ai altor țări. La eveniment sunt prezenți și președinții Federației Ruse, Republicii Belarus, Kazahstanului, Kîrgîzstanului, Iranului și prim-miniștrii Republicilor Armenia și Singapore.
Președintele Moldovei a avut deja o întrevedere cu prim-ministrul Republicii Singapore, Lee Hsien Loong. Dodon spune că a apreciat rezultatele remarcabile obținute de această țară în domeniul dezvoltării umane și competitivității. În același timp, președintele l-a invitat pe oficial la Moldova Business Week 2019.
„Republica Moldova este primul stat care a obținut statutul de observator pe lângă UEEA, ceea ce oferă țării noastre mai multe oportunități pentru consolidarea relațiilor comercial-economice externe.”, scrie Igor Dodon.
Precizăm că, acum câteva zile, șeful statului a revenit de la New York. Acesta a rostit un discurs de la tribuna ONU, a participat la un forum politic, a vizitat Ground Zero și s-a fotografiat cu Donald și Melania Trump.