fbpx

„Fără lockdown și fără plan”: Cum argumentează Ciocoi propunerea instituirii stării de urgență

„Fără lockdown și fără plan”. Sunt doar câteva dintre afirmațiile premierul interimar, Aureliu Ciocoi, vociferate la tribuna principală a Parlamentului. Chemat în fața deputaților să argumenteze propunerea Guvernului de a institui, în Republica Moldova, stare de urgență, Ciocoi a recunoscut că nu există un plan stabilt din timp care să prevadă restricții concrete. 

Întrebat repetat de deputați care este necesitatea instituirii stării de urgență, Ciocoi a invocat repetat statistica persoanelor care se îmbolnăvesc de coronavirus.

Totodată, acesta a spus că Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) ar urma să aibă posibilitatea de a stabili restricții mai dure.

 „Scurt pe doi. Decizia a venit în urma ședinței CNESP de ieri, a venit pe fundalul cifrelor, nu avem un program prestabilit, venind doar în Parlament, dacă se votează, se convoacă CNESP și se va lua decizia”, a subliniat Ciocoi.

„Tulpina africană e de 200 de ori mai contagioasă decât cea britanică, dacă ajunge în Republica Moldova… . Spațiul de manevră al Guvernului e limitat, faceți-vă datoria de aleși ai poporului”, a mai punctat premierul interimar.

În același timp, Ciocoi a fost întrebat de ce Guvernul a venit abia acum cu acestă propunere. Drept urmare, prim-ministrul interimar a declarat că, anterior, a făcut mai multe apeluri pentru a convoca parlamentarii în ședință pentru „a conveni de comun acord”, însă ieri ( n.r – 30 martie) „a fost ultima picătură în paharul răbdării și decizia nu are nicio legătură cu dizolvarea Parlamentului”.

Nu avemun program prestabilit. Am venit doar cu propunerea de instituire a stării de urgență. Dacă se va accepta, în noua circumstanță vom veni cu o listă de propuneri”, a mai punctat Ciocoi.

Vezi și: Va fi sau nu va fi stare de urgență? Parlamentul se întrunește în ședință plenară

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button