fbpx

„E învinuit în alte două cauze penale”. Precizările Poliției despre Grigore Caramalac, după ce presa a scris că dosarul său a fost clasat

Inspectoratul Național de Investigații al IGP vine cu precizări, după ce presa a scris vineri că dosarul penal pe numele lui Grigore Caramalac, cunoscut sub pseudonimul „Bulgarul”, a fost clasat. Potrivit instituției, Caramalac este în prezent învinuit în alte două cauze penale, pornite în temeiul unei bănuieli rezonabile de comitere a infracţiunilor de șantaj și tentativă de omor, iar pe ambele cauze sunt emise mandate de arest pe termen de 30 de zile.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Acțiunile infracționale ale acestuia au fost documentate în anii 2016-2017 de ofițerii de investigație a Direcției investigații criminalitate organizată a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu procurorii PCCOCS.

Totodată, ținem să menționăm că decizia procurorului din cadrul PCCOCS, de a fi clasată o cauză penală și încetat mandatul de arest aplicat în privința lui Grigore Caramalac, a fost luată în baza hotărârii de pe 11 august 2020, emisă de către Judecătoria mun. Chișinău, sediul Ciocana, pe cauza penală transmisă anterior autorităților de drept din Rusia”, se arată într-un comunicat al Poliției.

Această cauză penală nu are vreo legătură procesuală cu cauzele documentate în anii 2016-2017 – notează oamenii legii.

Potrivit Poliției, în prezent Grigore Caramalac, alias „Bulgarul”, figurează în continuare în bazele de date ca fiind anunțat în căutare internațională, iar ofițerii din cadrul Direcției investigații criminalitate organizată a Inspectoratului Național de Investigații și cei ai Inspectoratului de Poliție sectorul Centru „întreprind toate măsurile de investigații necesare în vederea reținerii și prezentării acestuia în fața organului de urmărire penală”.

Amintim că, la sfârșitul săptămânii trecute, deschide.md a scris că „hoțul în lege Grigore Caramalac a scăpat basma curată” de toate infracțiunile săvârșite în anii 90, după ce magistrații de la Chișinău i-au clasat dosarul în care era învinuit de banditism, estorcare de bani, trei tentative de omor și mai multe episoade de şantaj.

Back to top button