fbpx

doc | Sandu vrea schimbări în sistemul de pensii: „Am propus Parlamentului revenirea la indexare o dată pe an”

Maia Sandu propune Parlamentului să voteze schimbări în ceea ce privește sistemul de pensii. Ea propune revenirea la indexare o singură dată pe an.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În 2020, proiectul care prevede indexarea pensiilor de două ori pe an a fost promovat de Partidul Socialiștilor. Președinta, însă, îl consideră „rușinos” și afirmă că „după indexarea rușinoasă de 1% din octombrie 2020, anul acesta, în aprilie pensiile ar urma să nu fie indexate deloc”.

„Am înaintat Parlamentului propunerea de a reveni la indexarea pensiilor o dată pe an, în baza inflației din anul precedent. Adoptarea acestei modificări ar însemna o indexare, în aprilie, de 3,7%, echivalentă creșterii prețurilor din 2020. Bani pentru această indexare sunt.

Cele 426 de milioane de lei necesare pentru finanțarea acestei măsuri pot fi acoperite din contul Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Comisia Europeană, semnat pe data de 22 februarie curent, în valoare de 15 milioane de euro, dar și din contul revizuirii cheltuielilor curente pentru bunuri și servicii”, susține șefa statului.

Amintim că, anterior, Parlamentul a votat în două lecturi și revenirea la vârsta de pensionare de 57 de ani pentru femei și 62 de ani pentru bărbați. De menționat este și faptul că atunci când s-a votat politica bugetar fiscală, PAS propunea introducerea pensiei minime de 1300 de lei, ajutor social de 1000 de lei de două ori pe an, însă acestea au fost respinse de Executiv.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

 

Articole asemănătoare

Back to top button