fbpx

doc | Petiție în România: Toți cetățenii Republicii Moldova să fie eligibili pentru a se vaccina peste Prut

O petiție online adresată factorilor de decizie din statul român a fost publicată pe internet. Autorii inițiativei solicită extinderea ofertei româneşti de vaccinare anti-COVID la toți cetățenii Republicii Moldova, nu doar pentru cei care au şi cetăţenie română, așa cum este în prezent.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Există o grămadă de motive, practice şi politice, pentru care ar trebui să facem asta, într-un moment în care Moldova se îndreaptă către alegeri parlamentare anticipate, care probabil vor avea loc cândva în perioada iunie-august. Cel mai important este însă faptul că ar fi absurd să generăm chiar noi fracturi artificiale în societatea moldovenească, între vaccinaţi şi nevaccinaţi, uneori chiar în cadrul aceleiaşi famili în care unii membri au dublă cetăţenie iar alţii nu”, își argumentează inițiativa reprezentanții asociației Expert Forum de la București.

„Vă invităm, cetăţeni şi organizaţii, să susţineţi ideea noastră semnând scrisoarea pe care o găsiţi online”, au adăugat autorii inițiativei.

Pașii propuși autorităților române, precum și argumentele în favoarea inițiativei pot fi văzute aici.

Amintim că, în prezent, cetățenii României din Republica Moldova se pot înscrie pentru a se vaccina în centrele de imunizare anti-COVID din România.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button