fbpx

doc | Pacienții suspectați de COVID-19, testați în prima zi de apariție a simptomelor. Internările programate în spitale se amână

Internările programate în spitale se vor amâna la necesitate, ambulanțele vor transporta pacienții cu urgențe chirurgicale în spitalele din raioane adiacente, unde sunt disponibile locuri, iar persoanele care au simptome de COVID-19 vor fi testate în prima zi de apariție a semnelo clinice. Acestea sunt prevederile unui ordin emis de Ministerul Sănătății (MSMPS) în contextul situației epidemiologice precare.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit documentului, persoanele care au forme non-severe de pneumonie și nu necesită oxigen suplimentar se vor trata la domiciliu. În același timp, doctorii sunt avizați să prescrie prudent antibiotice, anticoagulante și corticosteroizi.

În regiunile unde numărul de cazuri de COVID-19 este sporit, se vor activa paturi suplimentare, inclusiv pentru teritoriile adiacente, în funcție de fluxul de pacienți care necesită spitalizare, cu respectarea tuturor cerințelor privind controlul infecției și circuitelor pacienților.

De menționat este că în mai multe instituții medicale raionale, dar și din capitală, au fost deja activate paturi suplimentare pentru cei bolnavi de COVID-19. Și în următoarele zile, la mai multe spitale regionale vor fi găsite soluții pentru a face redistribuirea și a asigura locuri suplimentare celor care au COVID-19.

Ordin MSMPS 05.03.21 – internări și locuri COVID-19 by ZUGO on Scribd

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button