fbpx

Crește numărul bolnavilor de COVID-19. Ministerul Sănătății mărește capacitatea spitalelor și intensifică testarea

La mai multe spitale din țară a fost mărit numărul de paturi destinate pacienților bolnavi de COVID-19. Totodată, Ministerul Sănătății (MSMPS) a dispus intensificarea testării.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astfel, urmare a identificării spațiilor disponibile, au fost suplinite 50 de paturi la Institutul de Medicină Urgentă, 20 de paturi la Spitalul Raional Strășeni, 40 de paturi la Spitalul Raional Anenii Noi și 6 paturi de terapie intensivă la Institutul Mamei și Copilului. În următoarele zile vor fi activate 40 de paturi la Spitalul Raional Hîncești și 20 de paturi la cel din Călărași.

Totodată, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a emis un ordin care prevede intensificarea măsurilor de testare a pacienților, includere în tratament, efectuarea investigațiilor de laborator, monitorizarea pacienților care se află în tratament la domiciliu.

În contextul, MSMPS reiterează importanța respectării măsurilor epidemiologice. Purtarea măștii, respectarea distanței fizice, evitarea aglomerației și igiena corectă a mâinilor sunt primordiale.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button