fbpx

Deputat PAS: Socialiștii ar fi blocat intenționat în Guvern două granturi cu valoarea totală de peste 100 de milioane de dolari

Deputatul PAS, Dumitru Alaiba, acuză PSRM că ar fi blocat intenționat în Guvern două granturi din SUA: Este vorba despre votarea amendamentelor ce țin de acorduri de asistență privind obiectivul de dezvoltare între Guvernul Republicii Moldova şi Executivul din SUA.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Parlamentarul susține că în primul caz este vorba despre 77,6 milioane de dolari, iar în cel de-al doilea caz – 90,62 de milioane. Banii urmau să fie alocați pentru  o guvernare democratică mai eficientă şi mai
responsabilă și pentru creşterea comerţului şi investiţiilor în sectoarele cheie.

„Miniștrii lui Dodon, socialiștii din Guvern, au blocat finanțare în sumă de 100 milioane de dolari SUA. Grant! Bani nerambursabili. Ministerul Finanțelor a prezentat două proiecte care nu au întrunit numărul necesar de voturi. Nu au votat doamna Vlah, domnul Gaiciuc, domnul Nagacevschi, din câte înțeleg, nici nu a fost la ședință (să am iertare dacă greșesc, desigur). (…)

Acești bani ar putea fi cheltuiți în folosul cetățenilor. Socialiștii au blocat această finanțare. Au făcut-o intenționat”, scrie Alaiba pe pagina sa de Facebook.

Cel două amendamente au fost dezbătute în ședința Guvernului interimar, desfășurată pe 26 mai. Nici socialiștii, dar nici membrii Executivului, nu au comentat deocamdată acuzațiile deputatului.

Articole asemănătoare

Back to top button