CEC a decis: 556.000 de buletine de vot pentru cetățenii moldoveni de peste hotare
Comisia Electorală Centrală a stabilit tirajul buletinelor de vot la alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020 pentru secțiile de votare din străinătate.
Acesta reprezintă un număr total de 556.000 de exemplare, dintre care în limba română – 467.600 de exemplare şi 88.400 – în limba rusă.
În conformitate cu prevederile Codului electoral, buletinele de vot tipărite sunt expediate birourilor electorale ale secțiilor de votare constituite în afara Republicii Moldova, cu cel puțin trei zile înainte de ziua alegerilor, pornind de la numărul estimativ de alegători stabilit în baza informației prezentate de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi a celei acumulate de CEC, dar nu mai mult de 5000 de buletine de vot pentru fiecare secție de votare.