fbpx

BCS vrea să depună denunț pe numele lui Andrei Spînu. Îl acuză de depășirea atribuțiilor de serviciu

Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) declară că vor depune un denunț la Procuratură Generală (PG) pe numele viceprim-ministrului, ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, prin care vor solicita să fie investigat faptul dacă vicepremierul a fost împuternicit de Guvern ca să negocieze condițiile contractului de livrare de gaze naturale cu Gazprom.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Astfel, BCS se arată nemulțumit de modul în care guvernarea a alocat bani din bugetul de stat pentru procurarea gazului din Polonia, de modul în care fost negociat contractul de Gazprom, acuzându-l pe Andrei Spînu că și-ar fi depășit atribuțiile de serviciu în momentul negocierii contractului de livrare a gazelor.

„Am luat decizia să ne adresăm Procuraturii Generale ca să investigheze subiectul onorării sau neonorării atribuțiilor de serviciu ale vicepremierului Andrei Spînu. Vicepremierul, având obligația directă și responsabilitatea de a asigura Republica Moldova cu gaze naturale, încă în luna august, când expira contractul cu Gazprom, nu a ieșit la negocieri cu furnizorul și nu a organizat negocierile cu propuneri adecvate din partea Republicii Moldova. Prin declarațiile Guvernului privind responsabilitatea a doi agenți economici, Andrei Spînu s-a dezis de responsabilitatea onorării atribuțiilor sale de serviciu”, a menționat Oleg Reidman, deputat BCS.

BCS solicită procurorilor „să facă lumină” în procesul de procurare a gazelor naturale și dacă Andrei Spînu „a fost mandatat să negocieze contractul la gaze”.

„O să solicităm PG să vină oficial cu o apreciere în legătură cu acțiunile realizate de Guvern în legătură cu gestionarea crizei gazelor. Guvernul nu l-a împuternicit pe domnul Spînu să negocieze sau să semneze memorandum cu Gazprom. Credem că astfel cetățenii au fost prejudiciați. Solicităm ca PG să dea apreciere juridică. Să spună dacă domnul Spînu și-a depășit sau nu atribuțiile de serviciu. PG să solicite acte care demonstrează oficial că Spînu a fost mandatat să negocieze contractul la gaze. Totodată, solicităm PG să dea o aprecieze juridică referitor la acțiunile realizate de Guvern din august 2021 și până în prezent. De asemenea, să investigheze legalitatea împuternicirilor lui Spînu pentru negocierea cu Gazpromul”, a adăugat deputatul socialist, Vasile Bolea.

Totodată, ei spun că au pregătit un denunț în baza articolul 328 din Codul Penal – excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu, pe care urmează să-l depună la PG.

„Pentru lipsă de profesionalism, lipsă de experiență a celor de la guvernare, cu părere de rău, plătesc cetățenii Republiicii Moldova. Cu toții suntem victimele acestor declarații contradictorii. De ce cetățenii Republicii Moldova achită astăzi mai mult decât cetățenii Germaniei sau Austriei (…) Așteptăm mai multă lumină de la procuratură. Să facă lumină în procesul de procurare a gazelor naturale. De aceea depunem acest denunț, cu aceste semnături la PG”, a declarat Vlad Batrîncea.

Articole asemănătoare

Back to top button