fbpx

Bărbatul care și-a incendiat fiica de 9 ani acum două zile s-a stins pe patul de spital. Acesta aflase că i-a decedat tatăl

Soarta bărbatului din satul Năvârneţ, raionul Făleşti, pare desprinsă din filmele de groază. Acum două zile acesta a incendiat camera în care se afla fiica sa de 9 ani, iar ulterior individul a ieşit afară şi s-a automutilat la mână şi în zona gâtului.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Bărbatul avea de asemenea arsuri pe 70% din suprafaţa corpului. Ulterior a ajuns la Spitalul raional Fălești, în stare inconștientă, după ce acum câteva zile a aflat că tatăl acestuia a decedat, transmite TVR Moldova.

Din explicațiile socrilor, ginerele de 47 de ani locuiește cu ei de aproximativ 11 ani, iar fiica lor – soția acestuia – este plecată la muncă în Italia.

„Pe 24 august ea a comunicat cu soțul său, informându-l că și-a găsit un alt partener de viață și că nu se va mai întoarce acasă, motiv pentru care el ar fi provocat incendiul”, a menționat pentru ZUGO, ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Fălești, Eugenia Molceanov.

Cei doi soți creșteau șase copii, doi dintre care ai femeii din căsătoria precedentă. Pe caz este pornit proces penal, iar alte circumstanţe se stabilesc.

În context, autoritățile locale cer ajutor oamenilor, pentru a colecta haine și produse alimentare celor 10 membri ai familiei (Eugenia-17 ani, Teodora – 11 ani, Bianca – 10 ani, Cătălin -11 ani, Bogdan – 8 luni, Sergiu – 19 ani, Tatiana – 60 de ani, Alexandr – 61 de ani, Vadim- 32 de ani, Mariana – 38 de ani), care au rămas fără locuință.

Menționăm că puteți aduce lucrurile la Primăria din localitate, acestea fiind colectate de asistentul social comunitar. Dacă vreți să contribuiți la această faptă, apelați la numărul: 069717695.

Articole asemănătoare

Back to top button