fbpx

Autoritățile de la Orhei refuză să se subordoneze deciziilor CNESP până la o hotărâre a instanței

Autoritățile de la Orhei refuză să se subordoneze deciziilor impuse de către Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP), până nu va exista o hotărâre a instanței de judecată în acest sens. Anunțul a fost făcut de către președintele Consiliului Raional din Orhei, Dinu Țurcanu, în cadrul unei conferințe de presă susținută luni, 24 ianuarie.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Astfel, Dinu Țurcanu a anunțat că în carantină vor intra doar clasele în care vor fi depistate cazuri de infecție cu COVID-19. Totodată, acesta a venit cu o replică către autoritățile centrale, după ce duminică, 23 ianuarie, Guvernul a declarat nulă și ilegală hotărârea Comisiei Teritoriale Extraordinare de Sănătate Publică (CTESP).

„Decizia luată la ultima ședința a comisiei teritoriale de sănătate publică a stârnit interes în mai mult sfere. Pe rază raionului Orhei avem peste 48 de instituții de învățământ, iar în 37 de instituții nu se atestă nici un caz COVID-19. Dacă 40 la sută din clasele unei școli vor avea cel puțin câte un caz COVID în fiecare clasa, noi vom propune că acea școală să între în regim online. Până atunci, vom continuă în această perioada cu măsurarea temperaturii fiecărui copil și îi vom examina pe fiecare în parte să nu aibă și alt simptom. Fiecare copil va fi filtrat la fiecare instituție”, a menționat Țurcanu.

Mai mult, Țurcanu, condamnă conducerea pentru atitudinea manifestată și încercarea de a-i intimida.

„Condamnăm intimidările pe care le simțim în ultimele două zile, în loc să pună mâna pe telefon sau să vină la față locului să discute cu noi, ei nu fac altceva decât să vină cu acuzații politice, televizate”, a mai declarat Dinu Țurcanu.

Astfel, CTESP Orhei își va menține poziția până la apariția unei hotărâri a instanței de judecată.

„Noi așteptăm un act juridic unde să scrie negru pe alb că deciziile sunt nule și din acest moment toate serviciile de concentrare au o altă agenda, iată atunci ne vom conforma. Până atunci acestea sunt doar declarații politice. Până când toată lumea din raionul Orhei este la școală”, conchide Țurcanu.

Amintim că CTESP Orhei a decis ca elevii din raion să-și continue orele cu prezența fizică. Asta în pofida ultimei hotărârii CNESP, prin care s-a dispus ca școlile să fie închise, iar lecțiile să fie predate în regim online. În plus, aici vor fi permise mai multe tipuri de activități publice, cu respectarea strictă a regulilor anti-pandemice.

Ulterior, ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a venit cu o reacție la decizia CTESP a raionului Orhei, criticând-o, după ce au dispus ca școlile să activeze cu prezența fizică a elevilor. Mai târziu și Guvernul Republicii Moldova a declarat că deciziile anunțate de CTES din raionul Orhei sunt nule, iar derogarea de la deciziile CNESP sunt o încălcare a legii.

Articole asemănătoare

Back to top button