fbpx

Ministerul de Externe, deranjat de comentariile Ambasadei Rusiei despre anularea legii privind funcționarea limbilor: „Ar putea fi calificate ca ingerințe în treburile interne”

Ministerul de Externe al Republicii Moldova a reacționat la comentariile Ambasadei Rusiei despre anularea legii privind funcționarea limbilor. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene solicită misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova și membrilor personalului diplomatic al acestora, în spiritul Convenției cu privire la relațiile diplomatice de la Viena să manifeste respect față de legile, regulamentele și instituțiile statului de acreditare și să se abțină de la comentarii, care ar putea fi calificate ca ingerințe în treburile interne ale statului”, se arată într-un comunicat emis de MAEIE.

Menționăm că, în comunicatul instituției, Ministerul de Externe nu precizează misiunea diplomatică la care face referire, însă, în spațiul public, singura Ambasadă care a criticat decizia Curții Constituționale este cea a Federației Ruse în Republica Moldova.

Amintim că Ambasada Federației Ruse la Chișinău a catalogat decizia vizată drept una care „reprezintă un factor îngrijorător în contextul păstrării păcii interetnice în statul moldovenesc”.

Misiunea diplomatică a precizat că, alături de limba de stat a Republicii Moldova, limba rusă reprezintă un element indispensabil într-o comunicare eficientă.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button