fbpx

„Adu bucurie celor care ieri au avut grijă de noi, iar azi sunt la limita disperării”. Cum te poți implica în campania socială Masa Bucuriei?

Diaconia dă startul celei mai mari campanii de solidaritate socială – „Masa Bucuriei”. Tradițional, echipa Misiunii Sociale își propune să sensibilizeze şi mobilizeze societatea întru susţinerea bătrânilor rămaşi singuri şi marcați de sărăcie, dar și oamenilor nevoiaşi.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„De 11 ani spunem că bătrânii din Republica Moldova nu ar trebui să trăiască în sărăcie şi foame.

Tot de 11 ani, am creat prin campania Masa Bucuriei o posibilitate de implicare şi manifestare a solidărităţii. Astfel, mii de oameni au împărtăşit demersul nostru, iar graţie gesturilor de bunătate am reuşit să aducem bucuria unui prânz cald în viaţa celor care ieri au avut grijă de noi, iar azi sunt la limita disperării”, spune Igor Belei, directorul Misiunii Sociale Diaconia.

Campania va culmina pe 11 aprilie, cu o colectă de produse alimentare în circa 100 de magazine și cu implicarea a peste 1000 de voluntari. Ulterior, din aceste produse se vor găti prânzuri calde pentru bătrâni, pe parcursul unui an întreg.

Dacă vrei să te implici în această campanie poți:

1. Aplica în calitate de voluntar, completând formularul online;

2. Dona pentru susținerea cantinelor sociale pe e-donații sau prin intermediul terminalelor de plată. Costul unui prânz la cantina mobilă este de 15 lei, iar cu 400 de lei asiguri hrana unui bătrân pentru o lună;

3. Pe 11 aprilie, donează produse alimentare în unul dintre magazinele implicate în campanie;

4. Organizează o strângere de fonduri în echipa ta. În perioada 1-11 aprilie, adună alături de colegi donații pentru bătrânii de la Cantina Mobilă. Detalii aici.

Toate resursele acumulate în campanie devin prânzul cald, oferit pe parcursul întregului an oamenilor nevoiaşi – beneficiari ai centrelor parohiale şi ai cantinelor sociale din cadrul Mitropoliei Basarabiei şi organizaţiilor partenere implicate în campanie.

Menționăm că, în 2019, au fost donate 50 tone de produse alimentare prin implicarea a 1000 de voluntari.

Articole asemănătoare

Back to top button