fbpx

video | O femeie și un copil au fost salvați de sub dărâmături în Turcia, la șase zile de la cutremure

O femeie şi un copil au fost scoşi în viaţă de sub dărâmături duminică, la şase zile după cutremurul din Turcia, relatează AFP.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Echipa de salvatori din El Salvador, cu sprijinul colegilor turci, tocmai au reuşit salvarea a doi supravieţuitori, o femeie şi un copil, după mai bine de 150 de ore petrecute sub dărâmături”, a scris preşedintele salvadorian, Nayib Bukele, pe Twitter, scrie Digi24.

Este vorba despre Melih Efe Ozcan, un copil de aproximativ 5 ani, ºi Deniz Dal, o femeie de aproximativ 30 de ani, care au fost internaþi în spital, a adãugat el. Preşedintele a ataşat mesajului sãu o scurtã înregistrare video în care se poate vedea un copil nemişcat scos de sub dãrâmãturi de salvatorii salvadorieni şi aşezat pe o targã, în timp ce se aud strigãte şi plânsete ale persoanelor aflate la faţa locului.

Apoi se poate vedea momentul în care o femeie, care reuşeşte sã-şi mişte braţele, este scoasã la rândul sãu înainte sã i se fixeze un guler ortopedic şi sã fie întinsã pe o targã. Salvarea a avut loc duminicã dimineaþã sub dãrâmãturile clãdirii Ebrar Sitesi Hazal Apartmani din Sehit Aileleri, comuna Kahramanmaras, în sudul Turciei, potrivit preşedinţiei salvadoriene.

„Autoritãþile au fãcut cunoscut cã minorul prezenta semne de hipotermie”, potrivit sursei. El Salvador a trimis miercuri în Turcia o echipã de salvare alcãtuitã din 100 de membri în Turcia, dintre care 58 de specialişti în cãutare şi salvare, 42 de pompieri şi medici şi mai mulţi câini.

Bilanţul cutremurelor din Turcia şi Siria a depãşit duminicã 34.000 de morţi.

Articole asemănătoare

Back to top button