fbpx

video | La noi – motan, la ei – capră. Într-un oraș din Vermont, cetățenii au încredințat funcția de primar unui animal

Unei capre nubiene, în vârstă de 3 ani, i s-a încredințat funcția de primar al orașului Fair Haven, din statul american Vermont. Animalul va sta la cârmă timp de un an și va fi prezent la mai multe evenimente publice.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Pentru a câștiga acest scrutin, Lincoln a trebuit să „lupte” contracandidatului său, cățelul Sammie. În urma alegerilor, cetățenii au votat capra cu 13 voturi, câinele obținând 10 voturi.

Așadar, proaspătul edil șef al orașului nu este un primar uman. Cu toate acestea, regiunea are un administrator public al oraşului şi un consiliu local. Acest eveniment reprezintă un scrutin special și simbolic, organizat în orăşelul Fair Haven.

„La început a fost o acţiune pentru strângere de fonduri, voiam să reamenajăm terenul de joacă din spatele şcolii. Dar s-a transformat într-o mică lecţie civică pentru copii: Haideţi să votaţi! Implicaţi-vă în treburile oraşului!”, explică administratorul public, Joe Gunter.

Capra primar nu va avea obligațiuni, precum: semnarea unor hotărâri sau răspunderea de ședințe importante. Totuși, ea va avea mai multe apariții publice în tot mandatul său, transmite protv.md.

Articole asemănătoare

Back to top button