fbpx

video | L-ar fi stropit cu gaz lacrimogen pentru a-i sustrage telefonul. Un tânăr suspectat de jaf, reținut de poliție

Un tânăr în vârstă de 19 ani, originar din raionul Anenii Noi, a fost reținut de oamenii legii, fiind suspectat pentru comiterea unui jaf stadal. Acesta ar fi deposedat un minor de telefonul său mobil, prin aplicarea gazului lacrimogen.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Polițiștii au fost alertați în dimineața zilei de 24 iunie, de către victimă, un adolescent în vârstă de 17 ani, care s-a plâns că ar fi fost jefuit. Potrivit acestuia, în timp ce se întorcea la domiciliul său de pe strada Tiraspol din capitală, de el s-a apropiat o persoană necunoscută, care l-ar fi stropit cu gaz lacrimogen și l-ar fi deposedat de telefonul mobil de model „HTC”. Prejudiciul cauzat adolescentului s-ar ridica la 1500 de lei.

În urma măsurilor speciale de investigație întreprinse de polițiști, suspectul a fost identificat, reținut și escortat la inspectorat pentru audieri. Individul și-a recunoscut vinovăția și a comunicat că telefonul ar fi fost vândut la un preț simbolic.

Bănuitul s-a dovedit a fi judecat anterior pentru infracțiuni similare. Actualmente acesta este cercetat penal în stare de libertate pentru infracţiune de jaf și riscă de la 5 până la 7 ani de închisoare.

Articole asemănătoare

Back to top button