fbpx

video | Cum microplantele devin oportunități de afacere: Povești de succes în cadrul proiectului Hope & Health

În cadrul proiectului „Hope and Health”, tânărul antreprenor Dmitrii Pliușciov împărtășește beneficiarilor secretele succesului în cultivarea microplantelor, subliniind nu doar beneficiile acestora pentru sănătate, ci și potențialul de a transforma această pasiune într-o afacere prosperă.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Dmitrii Pliușciov a instruit beneficiarii proiectului cum să crească microplante, cât de benefice sunt, dar și cum poți face o afacere din asta.

„Managerul proiectului „Hope and Health”, Nadejda, ne-a invitat în cadrul proiectului social pentru ca să povestim despre parcursul nostru, cu ce ne ocupăm, despre produsele noastre și să împărtășim din secretele noastre privind afacerea noastră de creștere a microplantelor ca oamenii cu necesități speciale să se implice în astfel de activități să cultive și să consume microplante proaspete și sănătoase. Compania noastră participă în cadrul mai multor proiecte sociale, cu specific didactic pentru copii. Ne împărtășim cu experiența despre cultivarea microplantelor, piața de desfacere și altele. Din acest motiv suntem mereu bucuroși să susținem organizațiile care doresc să colaboreze și să ajute beneficiarii și participanții. Vă mulțumesc.”

Refugiații spun că au venit ca să învețe cum un hobby poate fi transformat în afacere.

Elena Sidorenco, refugiată din Ucraina: „Am aflat despre acest proiect pe Telegram, un subiect destul de interesant despre microplante. Le prefer și eu destul de mult. Este interesant să aflu cum să le cultivi atât în condiții casnice, cât și pentru afacere.”

Elena Nimanihina, refugiată din Ucraina: „Această idee mi s-a părut foarte interesantă, când am văzut publicitatea pe Facebook, eu am hotărât să mă alătur acestei activități. De acest subiect am fost interesată încă de acasă, acesta a fost ocupația mea, eu cultivam plante, aveam multe plante/verdețuri. Microplantele reprezintă un proces despre care, la fel, eram interesată. Iar acum circumstanțele s-au aranjat cum nu se poate de bine și eu mă aflu aici pentru a însuși aceste lucruri la nivel profesionist și să înțeleg minuțios și să decid dacă îmi convine o astfel de afacere.”

Cei care sunt implicați în proiectul menționat susțin că Proiectul este realizat cu sprijinul Cooperării Elvețiene în Moldova, implementat de HEKS/EPER Moldova împreună cu Helvetas. Costul proiectului este de șase mii de euro.

NADEJDA CUDREAVTEVA, manager de proiecte Hope & Health: „În cadrul acestui proiect noi planificăm să unim și să implicăm refugiații din Ucraina și oamenii din Moldova în cadrul instruirilor pe care le vom realiza până la sfârșitul lunii martie. În cadrul proiectului, participanții vor primi competențe care le vor fi utile în plan profesional. În plus, proiectul este conceput pentru a oferi oamenilor posibilitatea de a învăța cum să elaboreze /să scrie proiecte și de a folosi în continuare cunoștințele în cadrul sprijinului din partea organizațiilor. În așa fel, ulterior să se dezvolte de sine stătător, fie să-și dezvolte propria afacere, fie pentru sine sau familie să-și perfecționeze competențele.”

ALIONA BARBU: „Cu organizația „Hope and Health” noi colaborăm deja pentru a doua oară. Acest proiect este prevăzut pentru 30 de participanți, însă 70 și-au exprimat dorința de a participa. Fapt ce confirmă  că idea proiectului în sine este destul de interesantă și solicitată.”

LUDMILA ANDREICIUC, președintă AO „Speranță și sănătate”: „Munca noastră nu este atât de ușoară, eu sper că în continuare va fi mai ușor, deoarece această categorie de oameni, care sunt la noi, în număr de 40 persoane, reprezintă nucleul organizației. Iar cei nou-veniți, ei deja se integrează în acest colectiv și se adaptează. Iar cei care au fost cu noi 10-15 ani, au parcurs deja anumite programe, reabilitare ș.a. Dar relatez pe scurt despre organizația noastră, deoarece despre acesta încă multe se poate de povestit. Noi am lucrat în cadrul a peste 40 de proiecte, diferite proiecte, de aceea aici fiecare proiect a avut propria direcție.”

Articole asemănătoare

Back to top button