fbpx

video | Accident în sectorul Botanica al capitalei, cu implicarea unui autobuz de pe ruta 23

Un accident rutier cu implicarea unui autobuz de pe ruta numărul 23 și a unui automobil de marca BMW s-a produs luni, 27 martie, în municipiul Chișinău. Din imaginile de la fața locului, care au apărut pe rețelele de socializare, se vede că ambele mijloace de transport au fost avariate.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Accidentul a avut loc la ora 14:05, pe str. Sarmizegetusa intersecție cu str. Burebista.

În rezultatul impactului două persoane, pasageri din autoturismul BMW au fost preluați de către serviciul medical de urgență în stare conștientă, alte circumstanțe se stabilesc.

 

Opt persoane cu funcție de răspundere de la Regia Transport Electric Chișinău (RTEC) au fost suspendate din funcție pe perioada anchetei, după ce o fetiță în vârstă de 12 ani a fost lovită mortal de un troleibuz.

Primarul Ion Ceban a afirmat că a solicitat ca toți colegii săi să pregătească o scrisoare cu recomandări către autoritățile centrale și Ministerul de Interne pentru a lua în calcul toate opțiunile în ceea ce privește circulația rutieră în Chișinău. El a cerut, de asemenea, amenzi substanțial înăsprite pentru șoferii care nu respectă regulile circulației rutiere și nu cedează în timpul deplasării, precum și pentru cei care conduc pe benzile destinate transportului public. Primarul a solicitat și organizarea de lecții și discuții pe această temă.

Ceban a informat că în aceeași zi a tragicului accident, Regia Transport Electric Chișinău  a inițiat o anchetă de serviciu și a creat o comisie pentru a analiza cauzele accidentului. „Opt persoane cu funcții de răspundere de la RTEC au fost suspendate din funcție pe perioada anchetei, iar de la toate persoanele responsabile au fost solicitate explicații de rigoare.”

Primarul a solicitat și măsuri suplimentare pentru a verifica riguros angajații care ies la linie, atât pentru cei de la RTEC, cât și pentru cei de la PUA. De asemenea, a solicitat examinarea încălcărilor circulației rutiere și identificarea celor care le comit.

Amintim că o fată de 12 ani a decedat, după ce a fost lovită de un troleibuz de pe linia 13. Copila traversa strada regulamentar.

Șoferița troleibuzului a fost reținută pentru 72 de ore. Ulterior, ea a fost plasată în arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost pronunțată de către magistrații de la Judecătoria Ciocana ieri, 26 martie, iar femeia va fi închisă în Penitenciarul nr. 13 pe durata acestei perioade.

Amintim că RTEC a anunțat că șoferii de troleibuz vor fi supuși unor verificări psihologice minuțioase.

Articole asemănătoare

Back to top button