fbpx

Șoferii de troleibuz vor fi supuși unor verificări psihologice, anunță RTEC

Reprezentanții Regiei Transport Electric (RTEC) anunță că au pornit verificări mai riguroase a sănătății psihice și fizice a șoferilor de troleibuze. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit RTEC, va fi verificată starea fizică și psihologică a șoferilor, care trebuie să fie într-o stare bună de sănătate, ce nu ar putea afecta capacitatea lor de a conduce în siguranță. De asemenea, se va verifica fișele conducătorilor și a tuturor incidentelor sau plângerilor în care au fost implicați; participarea regulată la instruirile obligatorii privind respectarea RCR; și se va verifica respectarea cu strictețe a obligațiunilor funcționale.

„În urma verificărilor vor fi întreprinse toate măsurile necesare, de la sancțiuni disciplinare/financiare – până la eliberări din funcție”, menționează instituția.

Amintim că vineri, 24 martie, o minoră de 12 ani a decedat, după ce a fost lovită de un troleibuz condus de o femeie în vârstă de 41 de ani. Incidentul a avut  loc pe bd. Mircea cel Bătrân din sectorul Ciocana al capitalei, în jurul orei 15:30.

Preliminar s-a stabilit că, copila a fost lovită în timp ce traversa strada regulamentar, la o trecere nedirijată pentru pietoni. Șoferița troleibuzului a fost arestată.

Articole asemănătoare

Back to top button