fbpx

Valeriu Ghilețchi a câștigat premiul pentru Apărarea Familiei. Ce merite i-au adus această nominalizare?

Valeriu Ghilețchi a înregistrat o nouă realizare în activitatea sa. Popular-europeanul a obținut premiul KKN pentru Apărarea Familiei în anul 2019.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Decernarea trofeului va avea loc pe 26 aprilie, începând cu ora 20:00, în cadrul unei emisiuni live la TV Visjon Norge, cel mai mare canal TV creștin din Scandinavia, transmite presa străină. Motivul oficial pentru care i-a fost oferit premiul va fi divulgat înainte de ceremonia de decernare. Totuși, Ghilețchi este bine cunoscut pentru activitatea sa de raportor oficial al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) privind acțiunile Barnevernet în Norvegia și Serviciile de protecție a copilului în alte țări ale Europei.

Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova este recunoscut și ca lider spiritual și ideologic la nivel european. Una dintre inițiativele documentate și elaborată de Valeriu Ghilețchi este Rezoluția Consiliului Europei privind apărarea drepturilor copiilor de a crește alături de părinții lor, care a fost aprobată în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), cu 42 de voturi pentru, 2 contra și 14 abțineri.

Inițiativa condamnă preluarea fără temei justificat a copiilor de lângă părinți, practică utilizată pe larg în țările scandinave și susține că separarea copiilor de părinți ar trebui luată în considerare abia în ultimul rând.

Unul dintre cazurile de rezonanță studiat de Ghilețchi este cel al familiei Bodnariu, căreia autoritățile din Norvegia i-au luat toți cei 5 copii, după ce unul din profesori ar fi avut suspiciuni privind disciplinarea fizică. La circa 6 luni de separare, familia a fost reîntregită pe 3 iunie 2016, după care au decis să se întoarcă în România.

Menționăm că în 2017, câștigătoarea premiului KKN pentru Apărarea Familiei a fost familia româno-norvegiană Marius&Ruth Bodnariu. În 2018 premiul a fost primit în comun de Katarzyna Jachimowicz din Norvegia-Polonia și Institutul Ordo Iuris din Polonia, reprezentat de Președintele Jerzy Kwasniewski.

Articole asemănătoare

Back to top button