fbpx

Un moldovean care se întorcea din Londra a agresat echipajul de zbor: Cât timp va petrece după gratii

Un bărbat în vârstă de 45 de ani, a fost recunoscut vinovat, pentru huliganism și aplicarea violenței asupra însoțitorilor de bord, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 2 ani și 6 luni.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit învinuirii înaintate de procurori, inculpatul, la data de 29 august 2022, aproximativ orele 01:50, fiind în stare de ebrietate alcoolică, la bordul unei aeronave ce aparține unei companii aeriene din Republica Moldova, care efectua cursa „Londra-Chișinău”, în prezența pasagerilor și însoțitorilor de bord, a manifestat un comportament neadecvat şi a încălcat grosolan ordinea publică, exprimându-se cu cuvinte necenzurate, în privința acestora.

Pentru aplanarea conflictului, la bordul aeronavei au venit ofițerii Poliției de Frontieră, însă inculpatul a continuat acțiunile huliganice, opunând rezistență și aplicând violență față de reprezentanții legii, nesubordonându-se cerințelor acestora, iar ca rezultat, i-a cauzat vătămări corporale unui ofițer.

Instanța de judecată a aplicat în privința inculpatului, măsura preventivă obligarea de a nu părăsi țara, cu menținerea acesteia până la intrarea sentinței în vigoare.

Articole asemănătoare

Back to top button