fbpx

Un copil de 2 anișori se zbate între viață și moarte. Micuțul ar fi căzut de la etajul cinci al unui bloc din Chișinău

Un copil de doar 2 ani ar fi căzut în gol de la etajul cinci al unui bloc. Incidentul s-a produs la Botanica, aseară, în jurul orei 20:40. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Micuțul a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital în stare gravă. Acum se află în secția de Reanimare.

ZUGO a solicitat detalii de la ofițera de presă, Natalia Stati. Aceasta ne-a relatat că minorul în vârstă de 2 ani ar fi căzut de la geamul din bucătărie. Potrivit spuselor mamei, aceasta intrase în baie pentru a spăla trotineta copilului, ei fiind întorși de la plimbare.

Oamenii legii continuă să investigheze cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii incidentului.

Amintim că, acum patru zile, un caz similar a fost întregistrat în sectorul Botanica, după ce un copil de numai 4 ani a căzut în gol de la etajul patru al unui bloc.

Articole asemănătoare

Back to top button