fbpx

ultima oră, doc | Parlamentul a votat instituirea stării de urgență în sectorul energetic

Starea de urgență în sectorul energetic a fost instituită pe întreg teritoriul Republicii Moldova. După mai bine de două ore de dezbateri în plenul Parlamentului, proiectul a fost votat de majoritatea deputaților. Solicitarea privind starea de urgență a fost înaintată de Guvern și aceasta a fost instituită pentru următoarele 60 de zile.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Decizia vine ca urmare a recepționării unei scrisori oficiale trimise de Gazprom către MoldovaGaz, prin care compania e înștiințată că din 20 ianuarie livrările de gaze naturale către Republica Moldova pot fi sistate, dacă MoldovaGaz nu va achita în avans gazul consumat în ianuarie.

Ulterior, urmează să se întrunească Comisia pentru Situații de Urgență, pentru a fi aprobate o serie de măsuri.  Printre acestea se numără amânarea plății TVA de către Moldovagaz și achitarea compensațiilor în avans pentru consumatori.

ZUGO amintește că în toamna anului 2021, deputații din Parlamentul de la Chișinău au aprobat Proiectul de hotărâre al Guvernului cu privire la declararea stării de urgență privind deficiențele de aprovizionare cu gaze naturale a țării.

Astfel, din 22 octombrie până în 20 noiembrie, în R. Moldova a fost declarată stare de urgență. Documentul aprobat prevedea și instituirea de instrumente rapide de colectare a plăților de la consumatori pentru gazele naturale folosite.

Articole asemănătoare

Back to top button