fbpx

Ucraina protestează împotriva vizitei premierului rus Dmitri Medvedev în Crimeea, care nu ar fi fost coordonată cu autoritățile de la Kiev

Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a protestat în ceea ce privește vizita premierului rus Dmitri Medvedev în Crimeea. În declarația instituției se menționează că vizita prim-ministrului nu a fost coordonată cu autoritățile ucrainene.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Kievul declară inadmisibile călătoriile oficialilor ruși pe teritoriul Ucrainei (recunoscut ca atare pe plan internațional) fără un acord prealabil din partea ucraineană.

„Această călătorie are loc în ciuda avertismentelor repetate din partea Ucrainei. Scopul cinic al „vizitei” a fost de a participa la parada flotei de ocupație ruse”, se arată în declarație.

De asemenea, aceste vizite care nu beneficiază de acordul autorităților ucrainene sunt catalogate drept un ignor al principiilor și normelor dreptului internațional.

Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei protestează în mod regulat în legătură față de călătoriile oficialilor ruși pe teritoriul peninsulei Crimeea.

Moscova, la rândul său, accentuează că Kievul nu are dreptul să „indice conducerii ruse” cum să-și faca agenda de călătorii „într-o regiune a propriului stat”.

Articole asemănătoare

Back to top button