Tudor Deliu o susține pe Maia Sandu în turul doi al alegerilor prezidențiale
„PLDM anunță că în turul doi de scrutin va susține candidatul pro-european Maia Sandu. Ne reafirmăm și pe această cale adeziunea față de vectorul și valorile europene, care trebuie să stea la temelia tuturor acțiunilor statului Republica Moldova”. Este declarația adoptată astăzi de Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), care l-a avut pe Tudor Deliu în calitate de candidat la primul tur al scrutinului prezidențial din 1 noiembrie.
„Întrunit astăzi în cadrul Biroului Permanent Central, Partidul Liberal Democrat din Moldova constată că scrutinul din 1 noiembrie 2020 a permis, în linii mari, cetățenilor să-și exprime liber opțiunea de vot, indiferent de unele nereguli”, se arată într-un comunicat al partidului.
„PLDM aduce mulțumiri cetățenilor care și-au dat votul pentru candidatul Tudor Deliu. Vă asigurăm și pe această cale că vom depune eforturile necesare pentru a realiza politicile și acțiunile pe care oamenii le așteaptă de la forțele politice sănătoase”, se mai arată în comunicat.
Formațiunea politică califică participarea sa la scrutinul prezidențial de duminică ca „un nou început”.
„Noi vom acționa ferm pentru a dezvolta acest început, astfel încât să redevenim una din principalele mize ale electoratului pro-european din Republica Moldova”, adaugă PLDM.
Precizăm că Tudor Deliu este cel de-al patrulea candidat la prezidențiale care-și declară susținerea în turul doi al scrutinului pentru Maia Sandu.
Anterior, și-au anunțat sprijinul pentru candidata PAS Octavian Țîcu, Andrei Năstase și Dorin Chirtoacă.
Într-o conferință de presă organizată astăzi, Maia Sandu le-a mulțumit celor trei.