fbpx

Tragedie la o fabrică din Rezina. Doi angajați, găsiți fără suflare în rezervorul de acumulare a deșeurilor

Două cadavre au fost găsite pe teritoriul unei fabrici din Rezina. Apelul anonim a parvenit în această dimineață la Inspectoratul local de Poliție Rezina.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Oamenii legii au stabilit că primul s-a stins din viață un bărbat de 46 de ani. Se presupune că el ar fi coborât să colecteze cu o căldare resturile rămase după colectarea deșeurilor, iar din cauza vaporilor toxici, formați la descompunerea deșeurilor, s-ar fi intoxicat.

Deoarece acesta nu ar fi reacționat, colegul său, în vârstă de 24 de ani, ar fi coborât să îl ajute. În aceleași circumstanțe, însă, el nu a reușit să iasă, ne-a comunicat Elena Băetrău, ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Rezina.

La fața locului au intervenit serviciile specializate, care au scos cadavrele. Preliminar, se consideră că moartea celor doi ar fi survenit în urma intoxicației. Corpurile neînsuflețite au fost îndreptate la analiza medico-legală.

Articole asemănătoare

Back to top button