fbpx

Timp de 36 de ani și-a dedicat viața studenților și vrea să predea în continuare. Donează pentru Tamara, o profesoară de la USM ce luptă cu cancerul

Are 55 de ani, iar 36 dintre aceștia i-a dedicat prin muncă și dăruire tinerelor generații. Este vorba de Tamara Matei, o profesoară de engleză de la Universitatea de Stat din Moldova care, acum, mai mult ca niciodată, are nevoie de orice suport mic, pentru a putea învinge boala.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Patru ani în urmă, Tamara a fost diagnosticată cu cancer ovarian, una dintre cele mai agresive forme. Au urmat tratamente intense, atât în Moldova, cât și în Turcia. A trecut prin operații complicate, recidive, zeci de chimioterapii și radioterapie.

„Mi-am schimbat modul de alimentație și de viață la 180 de grade și fiecare zi în plus este o mică victorie a mea”, mărturisește profesoara.

Cu toate acestea, boala a revenit mai agresiv, cu metastaze multiple. A început să facă chimioterapie aici, în țară, însă are nevoie urgent și de radioterapie, care se efectuează doar peste hotarele țării.

„Acești ani au fost epuizanți financiar pentru mine și familia mea. Am vândut apartamentul și toate rudele ne-au ajutat cu tot ce au putut. Acum speranța mea de viață depinde de bunăvoința oamenilor.  Iubesc mult viața, iubesc mult ceea ce fac, instruirea studenților, și aș vrea să pot oferi din dedicarea mea și în continuare. Vă mulțumesc și mă închin în fața voastră!”, ne transmite Tamara. 

Pentru a putea lupta cu boala, dascălul are nevoie de o sumă de 15.000 euro. De aceea, se adresează fiecăruia care poate să o ajute cu puținul pe care-l are. Dacă vrei să fii alături de Tamara în aceste momente grele, poți dona, accesând caritate.md.

Articole asemănătoare

Back to top button