fbpx

infografic | Profilurile candidaților la șefia capitalei: Venituri de milioane, studii, experiență și proiectele pentru Chișinău. Cine sunt Ion Ceban și Andrei Năstase?

În pragul turului doi al alegerilor locale generale din Chișinău, ZUGO a provocat cei doi candidați care luptă pentru fotoliul de primar general să povestească ce experiențe și venituri au acumulat în ultimii 10 ani și care sunt planurile lor pentru capitală.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Așadar, i-am contactat pe Andrei Năstase și Ion Ceban, am lansat un apel public, iar ulterior am telefonat și responsabilii din echipa lor de comunicare, pentru a livra cititorilor noștri informația direct de la candidați.

I-am îndemnat pe cei doi să ne povesteacă despre activitatea lor profesională din ultimii 10 ani, dar și ce cursuri sau instruiri au urmat în această perioadă. De asemenea, i-am rugat să ne relateze ce venituri au obținut în ultimul deceniu, calitățile sau deprinderile care îi vor avantaja atunci când ajung în funcția de primar, dar și despre proiectul principal pe care îl vor implementa în următorii patru ani.

La provocarea noastră a răspuns doar Ion Ceban, care ne-a livrat informațiile solicitate. De cealaltă parte, până la expirarea termenului-limită, echipa lui Andrei Năstase ne-a comunicat doar că vor analiza întrebările, iar ulterior nu ne-a mai răspuns la apeluri. Acolo unde este posibil, am indicat datele obținute din resursele publice.

Infografic: ZUGO

Proiectul principal pentru capitală în următorii patru ani

Din programul electoral al lui Andrei Năstase: Misiunea mea este aceea de a reda orașul oamenilor și de a-l transforma într-o capitală modernă, europeană. Sunt convins că fiecare locuitor din Chișinău își dorește o viață mai bună, la standarde civilizate, iar determinarea cu care îmi doresc să transformăm Chișinăul într-un oraș primitor și prietenos cu oamenii lui va garanta succesul proiectului nostru, al tuturor! Priorități: viața mai bună pentru fiecare, creșterea accelerată a confortului urban, dezvoltarea economică integrată, reforma administrativă, eliminare corupției și risipei, formularea identității urbane și culturale a Chișinăului”.

Ion Ceban: Toate proiectele menționate în programul de administrare a municipiului Chișinău pentru perioada 2019 – 2023 sunt priorități care pot fi realizate și le vom realiza. Programul a fost elaborat cu examinarea capacităților investiționale ale bugetului municipal Chișinău și ținând cont de oportunitățile existente, atragere tematică a finanțărilor externe atât sub formă de grant, cât și sub formă de credit ieftin, care să împovăreze minimal bugetul municipal. Am realizat modelări matematice, care ne-au permis să apreciem efectul poverii creditare, dar și efectele economice de la realizarea proiectelor, fapt care ne-a permis să apreciem termenii de timp a realizării proiectelor și termenii în care efectele economice ale realizării lor se vor face văzute”.

 

Studii

Ion Ceban ne-a comunicat că are diploma de licență a Facultății de Informatică și Matematică a USM și cea de magistru după ce a absolvit Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică din cadrul UTM. Politicianul mai spune că în ultimii 10 ani a făcut stagieri și a învățat la mai multe instituții de peste hotare.

Din 2015 până în 2018 el a studiat specialitatea „Administrare de stat și municipală” la Academia de Administrare Publică pe lângă președintele Federației Ruse, în 2016, 2018, 2019 a avut stagieri la Școala Națională de Administrare pe lângă prim-ministrul Republicii Franceze, Colegiul Regal și Institutul pentru guvernare din Londra. Acesta mai menționează că face doctorantura la Academia Rusă de Economie Națională și Administrație Publică pe lângă președintele FR și că studiază la Școala de Administrare din Berlin.

Pe site-ul Guvernului este indicat că Andrei Năstase, după absolvirea școlii din satul Mîndrești, Telenești, a studiat în România. Acesta are diploma Facultății de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și pe cea a Facultății de Istorie și Geografie a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, instituțiile fiind absolvite încă acum 25 de ani.

 

Activitatea profesională din ultimii 10 ani

Ion Ceban ne-a relatat că a lucrat în cadrul Ministerului Educației, Tineretului și Sportului și că a fost secretar al unei comisii guvernamentale. De asemenea, acesta a mai menționat că a deținut fotoliul de deputat, că a fost președinte al fracțiunii PSRM în Consiliul Municipal Chișinău și purtător de cuvânt al președintelui.

Andrei Năstase are experiență în domeniul juridic, a lucrat procuror, avocat, iar mai târziu s-a lansat în politică și a pornit mai multe inițiative referitoare la schimbarea legislației.

 

Venituri în ultimii 10 ani

În cazul lui Andrei Năstase, în spațiul public am găsit doar declarațiile de avere din perioada 2014-2018. Potrivit lor, din 2014 și până în 2015, Năstase a indicat în act două depuneri la instituțiile financiare, una în valoare de 2514 de euro, iar alta de 30.520,75 de lei.

Acesta a mai declarat venit încasat din vânzarea unui bun imobil, loturi de teren, două automobile și mai multe conturi bancare în lei și euro. În ultima perioadă, în spațiul public, Năstase a menționat că veniturile familiei sunt realizate, exclusiv de soția lui, care lucrează în cadrul unei companii germane, fără a oferi detalii exacte.

Pentru perioada 2016 – 2017, politicianul a declarat veniturile soției sale în valoare de 63.584 de euro, 14.212 de euro primiți drept indemnizație pentru copiii minori, două automobile, mai multe loturi de teren și imobile. Totodată, RiseMoldova transmite că în 2018 liderul blocului ACUM a înregistrat un venit de peste 100.000 de euro.

Ion Ceban ne-a spus că în perioada 2011 – 2017 a avut venituri de aproximativ 1.958.000 de lei. În 2018 valoarea acestora a fost de 315.000 de lei, iar cifrele indicate nu includ veniturile soției. Potrivit RiseMoldova, acesta mai deține un teren extravilan și un apartament, iar soția sa – un automobil.

 

Experiența acumulată, calitățile și deprinderile care îi vor ajuta pe candidați să administreze capitala

Deoarece nu am primit răspuns de la Andrei Năstase, considerăm că nu vom fi corecți dacă am enumera anumite calități sau deprinderi ale candidatului. Nimeni nu cunoaște mai bine decât el experiența pe care a acumulat-o în timp.

Ion Ceban ne-a spus că se pricepe la elaborarea planurilor de dezvoltare strategică, bugetarea investițiilor și controlul cheltuielilor. La fel, potrivit lui, administrarea echipelor și procesele de instruire a personalului îi sunt cunoscute.

Candidatul socialiștilor ne-a mai spus că a acumulat experiență referitoare la crearea și examinarea proiectelor de decizii, definirea necesităților și estimarea costurilor, aprecierea eficienței consumurilor publice în cadrul CMC. Acesta ar mai putea elabora reglementări și proiecte naționale.

Amintim că Turul II al alegerilor primarului general al mun. Chișinău se va desfășura pe data de 3 noiembrie 2019. Din cei 18 candidați, care au participat în cursa electorală, în Turul II locuitorii mun. Chișinău vor avea de ales dintre Ion Ceban, care a acumulat 90.591 sau 40,19% din voturi și Andrei Năstase, care a acumulat 70.056 sau 31,08% din voturi.

Articole asemănătoare

Back to top button