Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Radu Marian, a scris pe pagina sa de Telegram că nu poate să nu remarce „comportamentul mizerabil al blocului socialiștilor și comuniștilor, care au boicotat ședința solemnă în care Roberta Metsola a ținut discursul”.
Potrivit deputatului, „trădători au fost și trădători o să fie, care orbește fac jocurile statului agresor Rusia.”
„Eu înțeleg diferențele ideologice, dar trebuie să ai măcar minim de respect pentru instituția care a făcut atâta pentru cetățenii Republicii Moldova. Datorită eforturilor Uniunii Europene, au fost construite multe școli, grădinițe, drumuri, spitale, a fost suport bugetar pentru plata pensiilor, salariilor și compensarea facturilor. De aceste lucruri au beneficiat inclusiv oamenii care i-au votat pe socialiști & comuniști,” a mai scris Marian pe pagina sa de Telegram.
Menționăm că președinta Parlamentului European, Roberta Metsola a ținut un discurs în Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul ședinței din 11 noiembrie. Aceasta și-a exprimat recunoștința și a menționat că în continuare va susține Republica Moldova în parcursul său european.
Amintim că joi, 10 noiembrie, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut și ea o vizită oficială la Chișinău, și a anunțat că Republica Moldova va primi un ajutor de circa 250 de milioane de euro pentru a face față crizei electroenergetice și pentru a ajuta oamenii din păturile social-vulnerabile.
Oamenii legii din Hîncești documentează un accident rutier produs joi, 5 noiembrie, în jurul orei…
update 19:00 | Specialiștii Secției tehnico-explozivă a Poliției au stabilit că aparatul de zbor este…
La Universitatea Tehnică a Moldovei, viitorii ingineri programează roboți industriali, simulează defecțiuni ale sistemelor electronice…
Premierul Vasile Tofan a prezentat joi, 5 noiembrie, bilanțul primelor 100 de zile de guvernare.…
Centrul Național Anticorupție, în comun cu Procuratura Anticorupție, desfășoară acțiuni de urmărire penală într-o cauză…
Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, este așteptată luni, 9 noiembrie, în Parlamentul Republicii Moldova,…