fbpx

Socialiștii și comuniștii au boicotat discursul Robertei Metsola. Radu Marian: „Comportament mizerabil”

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Radu Marian, a scris pe pagina sa de Telegram că nu poate să nu remarce „comportamentul mizerabil al blocului socialiștilor și comuniștilor, care au boicotat ședința solemnă în care Roberta Metsola a ținut discursul”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit deputatului, „trădători au fost și trădători o să fie, care orbește fac jocurile statului agresor Rusia.”

„Eu înțeleg diferențele ideologice, dar trebuie să ai măcar minim de respect pentru instituția care a făcut atâta pentru cetățenii Republicii Moldova. Datorită eforturilor Uniunii Europene, au fost construite multe școli, grădinițe, drumuri, spitale, a fost suport bugetar pentru plata pensiilor, salariilor și compensarea facturilor. De aceste lucruri au beneficiat inclusiv oamenii care i-au votat pe socialiști & comuniști,” a mai scris Marian pe pagina sa de Telegram.

Menționăm că președinta Parlamentului European, Roberta Metsola a ținut un discurs în Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul ședinței din 11 noiembrie. Aceasta și-a exprimat recunoștința și a menționat că în continuare va susține Republica Moldova în parcursul său european.

Amintim că joi, 10 noiembrie, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut și ea o vizită oficială la Chișinău, și a anunțat că Republica Moldova va primi un ajutor de circa 250 de milioane de euro pentru a face față crizei electroenergetice și pentru a ajuta oamenii din păturile social-vulnerabile.

Articole asemănătoare

Back to top button