fbpx

Ursula von der Leyen, la Chișinău: UE oferă R. Moldova 250 de milioane de euro

Uniunea Europeană întinde o mână de ajutor Republicii Moldova. Aflată la Chișinău, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, anunță că Republica Moldova va primi un ajutor de circa 250 de milioane de euro pentru a face față crizei electroenergetice și pentru a ajuta oamenii din păturile social-vulnerabile. Anunțul a fost făcut joi, 10 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă comune alături de președinta Maia Sandu.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astfel, 200 de milioane de euro sunt oferiți pentru a facilita ieșirea din criza energetică și electrică, dintre care 100 de milioane de euro sunt oferite drept grant, iar 100 de milioane de euro – împrumut. Alte 50 de milioane de euro vor fi oferite ca suport bugetar fix.

„Am pregătit un pachet suplimentar pentru Republica Moldova ca să faceți față crizei energetice din țara voastră din această iarnă. 200 de milioane de euro vor fi acordați ca Republica Moldova să-și acopere nevoile de gaz. Mai exact este vorba de 100 de milioane de euro sub formă de grant, iar alte 100 de milioane ca împrumut. Banii vor fi acordați de la 1 ianuarie 2023. Pe lângă asta, vom acorda 50 de milioane suplimentar ca suport bugetar Republicii Moldova, pentru a acorda susținere celor mai vulnerabile persoane. Acesta este un suport bugetar țintit. Lucrăm cu donatorii în strânsă legătură pentru a oferi o platformă de suport pentru Republica Moldova, care se va reuni la Paris, pe 24 noiembrie. De asemenea, Comisia Europeană lucrează Secretariatul Comunității Energetice pentru a crea o schemă de salvare a Republicii Moldova ca să facă achiziții de resurse energetice”, a declarat Ursula von der Leyen.

În context, șefa statului, Maia Sandu, a mulțumit președintei Comisiei Europene pentru tot sprijinul și ajutorul acordat Republicii Moldova de către Uniunea Europeană.

„Solidaritatea europeană este vitală în aceste clipe. Ne vom putea păstra libertatea și independența doar așa. Suntem recunoscători Comisiei Europene alocarea celor 50 de milioane de euro, a celor 75 de milioane pentru a face față crizei energetice. Apreciem sprijinul Uniunii Europene la gestionarea crizei refugiaților. Mizăm pe capacitatea de reacționare rapidă a forțelor de ordine. Putem contribui în continuare la tranzitul cerealelor din Ucraina prin Republica Moldova. Noi suntem hotărâți să avansăm pe calea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Suntem ferm angajați pe procesul de reforme, pentru a aduce țara pe făgașul european, inclusiv a celor nouă condiționalități de aderare. Noi suntem hotărâți a merge spre această zi când Chișinăul nu va mai fi o capitală a unei țări candidate de aderare la Uniunea Europeană, ci o capitală membră a Uniunii Europene”, a menționat președinta Sandu.

 

Articole asemănătoare

Back to top button