fbpx

video | Roberta Metsola, discurs în fața deputaților de la Chișinău

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola a ținut un discurs în Parlamentul Republicii Moldova. Aceasta și-a exprimat recunoștința și a menționat că în conitnuare va susține Republica Moldova în parcursul său european.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În Legislativul de la Chișinău, președinta Parlamentului European a declarat că: „Republica Moldova este Europa. Vom fi alături în fiecare pas în această cale. Nu sunteți singuri”, a menționat Metsola.

„…Vom scrie istorie împreună. Nu e ușor să-i convingi pe toți, dar pentru asta sunt aici. Puteți conta pe noi”, a mai adăugat Roberta Metsola.

Roberta Metsola s-a referit și la fenomenul dezinformării susținut de Kremlin și care afectează în mod special Republica Moldova dar care reprezintă o amenințare pentru întreaga Europă.

La finalul discursului, șefa Parlamentului European a fost aplaudată de toți cei aflați în Legislativul de la Chișinău, iar Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova, a venit cu un mesaj de mulțumire: „Vă mulțumim pentru suportul acordat, pentru toți cetățenii Republicii Moldova. Democrația va învinge. Mulțumim pentru viitorul nostru european”.

Roberta Metsola a ajuns joi, 10 noiembrie, la Chișinău. Înainte de a ajunge în fața deputaților, oficialul european a avut o întrevedere cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și a participat la o conferință de presă comună cu șefa statului.

Amintim că joi, 10 noiembrie, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut și ea o vizită oficială la Chișinău, și a anunțat că Republica Moldova va primi un ajutor de circa 250 de milioane de euro pentru a face față crizei electroenergetice și pentru a ajuta oamenii din păturile social-vulnerabile.

Articole asemănătoare

Back to top button