Șeful Marelui Stat Major al Armatei, Eduard Ohladciuc, urmează să fie demis
Comandantul Armatei Naționale, Eduard Ohladciuc, urmează să fie demis din funcție, conform unui proiect de decret aprobat de Guvern astăzi.
Decizia a fost luată la propunerea Ministerului Apărării, însă urmează să fie oficializată printr-un decret semnat de președinta Republicii Moldova.
Eduard Ohladciuc a ocupat funcția de Șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale din septembrie 2021, după ce l-a înlocuit pe fostul comandant, Igor Grogan.
Totodată, Ghenadie Cojocaru a fost numit în funcția de secretar de stat al Ministerului Apărării.