fbpx

Se va implica în politică? Viorica Dumbrăveanu, întrebată despre regretele sale din pandemie: „Voi trăi în continuare cu el”

Viorica Dumbrăveanu nu vrea să spună ce va face exact după demisia din funcția de ministră a Sănătății, Muncii și Protecție Sociale, însă a specificat că este vorba de domeniul protecției sociale. Totodată, ea spune că în prezent nu vrea să se implice în politică, întrucât este „foarte decepționată” de aceasta.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cât despre regretele personale, Dumbrăveanu s-a referit la „imposibilități care ne-au impus să nu schimbăm unele lucruri”.

Printre acestea se numără, potrivit ei, faptul că nu s-a reușit reformarea Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, ducerea „la bun sfârșit a reformei pentru consolidarea sistemului spitalicesc” și „lăsarea în umbră a domeniul asistenței sociale”, întrucât era nevoie de concentrarea pe domeniul Sănătății. „Nu este tot potențialul valorificat”, a adăugat ea, invitată la emisiunea „Puterea a patra” de la N4.

Am și regrete pur umane. Regret foarte mult că în pandemie am pierdut oameni, colegi. Regret foarte mult că n-am reușit să atrag atenția corespunzătoare persoanelor din sistemul rezidențial”, a mai sus ministra în exercițiu, menționând că regretul „cu care va trăi în continuare” este cel al pierderii lucrătorilor medicali din cauza pandemiei.

Întrebată dacă intenționează să se implice în politică, Dumbrăveanu a declarat că este foarte decepționată de acest domeniu.

Nu vreau să spun acum „nu”. Nici nu știi. Acum dacă mă întrebați, chiar nu vreau să aud de politică și nu vreau să mă lansez în politică. Dacă ar fi fost o altfel de politică, o politică în interesul cetățenilor, poate că ar fi fost o opțiune”, a comentat ea.

Amintim că premierul Ion Chicu, precum și miniștrii Viorica Dumbrăveanu, Sergiu Pușcuța și Anatol Usatîi vor pleca din Guvern începând cu 1 ianuarie.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button