Săptămâna Mare, Noaptea Învierii și obiceiuri pascale. Tradiții de Paște pe care probabil nu le știi

Ziua învierii lui Hristos, Paștele, este una dintre cele mai importante sărbători religioase. La fel ca și alte sărbători religioase, aceasta vine cu multe tradiții păstrate de-a lungul timpului. 

Paștele este sărbătorit aproape în toată lumea, atât de biserica ortodoxă, cât și de cea creștină. În Ziua Învierii, în mod tradițional, se pregătește pasca, cozonacul, mielul și nelipsite sunt ouăle roșii. În noaptea Învierii, oamenii merg la biserică pentru a participa la slujbă și pentru a primi Lumina. Totuși multe tradiții au fost pierdute de-a lungul anilor, iar unele chiar au fost date uitării.

Am selectat câteva obiceiuri pascale pe care mulți dintre creștini probabil nici nu le cunosc.

Obiceiuri religioase din Săptămâna Patimilor

Ultima săptămână a postului este denumită Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor. Acest interval de timp reprezintă trecerea către sărbătoarea Învierii Domnului. În fiecare zi din această săptămână, se ţin slujbe speciale la biserică, numite Denii, iar preoţii îndeamnă credincioşii mai mult decât în oricare alte clipe la iertare şi la împăcarea cu toţi cei care considerăm că ne-au greşit într-un fel sau altul.

Tot în aceste zile, mai precis de luni până miercuri, trebuie terminată curăţenia casei. Se scoate totul la aerisit, sa spală, se calcă, se mătură şi se dă cu aspiratorul, se fac reparaţiile necesare în locuinţă. Miercuri este ultima zi în care bărbaţii se pot ocupa de muncile la câmp sau de orice activităţi bărbăteşti pe care le întreprind în activitatea lor de zi cu zi.

După acest zi, urmează ca aceştia să îşi ajute femeile la treburile gospodăreşti pentru pregătirea Paştelui. Asta, pentru a ne primeni atât și casa, pe lângă primenirea sufletului, cu scopul de a întâmpina sărbătoarea Învierii Domnului cu toată bună cuviința și bucuria.

Joia Mare din Săptămâna Patimilor

Joia Mare este o zi cu simbolistică puternică şi aparte. Tradiţia spune că femeile au îndatorirea să meargă la biserică în această ziunde împart colaci de post, vin, fructe şi miere, iar bărbaţii au sarcina de a curăța curțile și a aprinde focuri în curtea casei sau la cimitir pentru a curăța și a se preocupa și de sufletele celor adormiți. Se curăță și se împodobesc mormintele. Se face coptura, pasca, cozonacul, pâinea și colacii, care vor fi duse spre a fi sfințite la Biserică, în noaptea Învierii.

La amiaza acestei zile, se vopsesc ouăle. Joia Mare este totodată ziua în care, credincioşii care au postit şi au fost spovediţi, se împărtăşesc şi asistă la slujba de seară, cea care prezintă Denia celor 12 Evanghelii. În timpul acestei slujbe, se spune că fetele tinere obişnuiau să poarte cu ele o sfoară din care făceau câte un nod odată cu citirea fiecărei Evanghelii, sfoară pe care o strecurau apoi noaptea sub pernă ca şi îşi viseze alesul.

Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor

Vinerea Mare, cunoscută şi sub denumirea de Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă este ziua care aminteşte de jertfa lui Iisus care a murit pe cruce pentru mântuirea omului. În această zi, credincioşii ţin post negru, iar în cazul în care acesta nu este cu putinţă, trebuie evitate oricum preparatele din urzici care evoca momentul în care trupul gol şi răstignit al Mântuitorului a fost bătut cu aceste frunze înţepătoare. În aceeaşi ordine de idei, trebuie să ne ferim şi de condimentarea mâncărurilor cu oţet, care a fost turnat în dispreţ pe buzele însetate ale lui Hristos.

La slujba de seară, cei prezenţi trec pe sub masa pe care se află Sfântul Epitaf  sau Sfântul Aer, o icoană pictată pe pânză, reprezentând punerea în mormânt a Domnului. Tot în cadrul acestei slujbe, preoţii scot afară Sfântul Epitaf şi, împreună cu toţii creştinii prezenţi, dau ocolul bisericii de trei ori ca o aducere aminte a celor trei zile petrecute de Hristos în mormânt.

Sâmbăta Mare din Săptămâna Patimilor

Sâmbăta Mare este ultima zi din pregătirea Paştelui când gospodinele coc pasca şi cozonacul, iar bărbaţii taie mielul a cărui carne va fi folosită apoi pentru gătirea drobului, fripturii, ciorbei, ruladei sau plăcintei umplute. Se obişnuieşte ca oasele şi resturile adunate de la tăierea mielului să fie îngropate la rădăcina unui măr sau a unui păr roditor pentru ca sănătatea familiei să fie protejată pe parcursul întregului an și pentru a nu se arunca nimic din mielul jertfit. În istoria poporului ales, Odată pe an, de Paște, poporul aducea jerfe, sub forma de miei sau porbumbei, Jertfa mielului este simbolul Fiului lui Dumnezeu, care, ca un miel de jertfă s-a adus o singură dată pentru

Înainte de a pleca spre biserică, femeile pregătesc un coş cu mâncăruri, pe care îl vor lua cu ele ca să fie sfinţit de preot. Această tradiţie încă se mai păstrează în multe regiuni ale ţării, chiar dacă conţinutul coşului poate varia. La ţară, gospodinele obişnuiesc să îl decoreze cu un ştergar nou peste care aşează bucate precum ouă, cozonac, pască, zahăr, făină, o ramură de busuioc, o bucăţică de carne de miel preparată sau o figurină din aluat ce îl întruchipează şi o sticluţă de vin, toate alături de o lumânare albă aprinsă.

În unele zone, familiile obişnuiau în vechime să aducă alături de coşul cu alimente şi un cocoş viu, crescut special pentru acest eveniment. După sfinţirea acestuia, se dădea de pomană celor săraci.

Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii din noaptea Învierii

Se spune că nu trebuie să dormim în toată răstimpul dinspre Sâmbăta Mare spre duminică, dimineaţă, odată cu terminarea slujbei de la biserică. În această noapte, tradiţia religiosă mărturiseşte că se deschid cerurile, iar Dumnezeu poate vedea doar în sufletul celor treji, a căror cele mai arzătoare dorinţe va căuta să le îndeplinească neîndoielnic.

Odată ajunşi la biserică, asistăm la slujba cea mai importantă a creştinătăţii. La miezul nopţii, preoţii cântă troparul pascal „Hristos a înviat”, credincioşii răspund într-un glas „Adevărat a înviat”, se face ocolul bisericii şi se răspândeşte către toţi cei prezenţi lumina sfântă adusă de la Ierusalim.

Lumânarea ce a primit lumina sfântă trebuie să pătrundă aprinsă în casele noastre ca să o binecuvinteze, iar după ce facem semnul crucii, o stingem de pragul de sus al uşii de la intrare. Este important să nu o lăsăm să ardă până la capăt şi să o punem la păstrare într-un loc de cinste în casele noastre. Tradiţia religiosă ne îndeamnă să o reaprindem în orice moment din timpul anului în care ne rugăm pentru rezolvarea unor probleme grave sau pentru orice alte nevoi speciale.

După luarea luminii, mult înainte aşadar de momentul în care măcar o parte dintre noi se îndreaptă spre casă, aceia care avem rude ce au părăsit această lume plecăm către cimitirul în care care se află trupul lor neînsufleţit. Se spune că, în noaptea Învierii, mormintele se deschid, iar sufletele morţilor se duc înapoi la casele în care au locuit, unde vor sta până în ziua dinainte de Rusalii. La morminte, familiile trebuie să împartă către săraci şi către copii din alimentele sfinţite întru pomenirea veşnică a sufletelor.

Cele trei zile de Paşte. Mâncăruri tradiţionale

Celebrarea celor trei zile de Paşte este încărcată de o bucurie imensă, aceea a Învierii Domnului, pe care sufletul care s-a pregătit cât de puțin o simte, dar şi de multe tradiţii și obiceiuri. Un loc aparte în această sărbătoare îl ocupă mâncărurile tradiţionale, dintre care un loc de seamă îl ocupă bucatele din carne de miel, pasca şi ouăle vopsite, fiecare în parte fiind purtătoare a unei semnificaţii profund religioase.

Mielul de Paşte
Sacrificarea mielului apare prima oară în Vechiul Testament şi este legată inclusiv, dar nu doar de ieşirea isreaeliţilor de sub robia egipteană, când Dumnezeu le-a cerut evreilor, pentru a putea fi identificaţi, să îşi ungă cei doi uşori şi pragul de sus al casei cu sânge de miel. Cu toate acestea, Paştele ortodox este în esenţă puternic diferit de cel evereiesc, iar simbolul mielului comportă la creştini un sens distinct. În religia ortodoxă, sacrificarea mielului este echivalentul jertfei Mântuitorului, care a murit pe cruce nu doar pentru salvarea unui popor, ci a întregii omeniri. Dintre referinţele biblice care vin în susţinerea celor spuse, reţinem pe următoarea: „ca un miel spre junghiere s-a dus” (Isaia 53, 7).

Pasca
Pasca reprezintă trupul lui Hristos, iar consumarea acesteia în prima zi de Paşte are rolul de a alunga bolile din trupului omenesc şi de a păzi sufletul de necazuri. Forma tradiţională în care se coace compoziţia acesteia este rotundă, amintind de scutecele pruncului Iisus sau dreptunghiulară şi decorată cu simbolul crucii. O veche credinţă spune că cojile ouălelor care au ajutat la prepararea acestui produs trebuie aruncate într-o apă curgătoare care să le ducă spre locuri ale altor oameni, vestindu-le sosirea acestei sărbători. Aruncarea cojilor semnifică totodată şi o formă de protecţie a păsărilor domestice din gospodării împotriva păsărilor răpitoare.

Ouăle vopsite și ouăle încondeiate

Tradiţia ouălelor vopsite îşi are originea în episodul biblic în care Maica Domnului a aşezat la piciorele fiului răstignit un coş cu ouă, iar acestea s-au colorat în roşu de la sângele care picura din rănile acestuia. Deşi la începuturi, creştinii români vopseau doar în roşu ouăle, în zilele noastre, nu este o greşeală să le vopsim în diferite alte culori precum galben, verde sau albastru.

Ciocnitul ouălelor este un un prilej de veselie şi de distracţie pentru cei care iau masa împreună, dar importanţa sa nu trebuie trecută cu vederea: se spune că ne vom întâlni în lumea cealaltă cu cei care ciocnim oul de Paşte. Tradiţia aminteşte şi de câteva reguli după care se desfăşoară acest moment printre care şi cea care ne sfătuieşte să ciocnim doar cap cu cap al oului în prima zi de Paşte, cap cu dos în a doua zi şi dos cu dos în ultima zi. Cei mai vârstnici de la masă sunt primii care ciocnesc, urmaţi de soţi între ei, după care copiii cu părinţii şi, în cele din urmă, aceştia cu toţi ceilalţi prezenţi. De asemenea, ciocnitul poate fi „pe luate”, „pe schimbate”, „pe văzute”, „pe nevăzute”.

Alte obiceiuri uitate

În trecut, odată cu alimentele luate în noaptea Învierii pentru a fi sfințite de către preot, oamenii mai luat și sare pe care ulterior mergeau și o aruncau în fântâna din care de obicei scoteau apă. Se presupunea că sarea sfințită va purifica apa.

În sâmbăta Paștilor,  gospodina casei trebuie să meargă cu mâinile pline de aluat și să le șteargă de pomi, care apoi vor rodi.

În a treia zi de Paști, conform vechii tradiții, sau și mai târziu dacă era secetă, fetițele umblau cu Paparuda prin sate și toată lumea ieșea pe la fântâni să le stropească cu apă în timp ce dansau și cântau, după care le răsplăteau cu bucate, ca să cheme ploaia.

Conform datinii, de sărbătorile mari ale anului: Anul Nou și Paște, oamenii trebuie să se îmbrace cu haine noi sau cel puțin cu cămașă nouă. De aici a apărut și zicalele „Paștele se face în coji de ouă și în haine nouă” sau „Omul sărac atunci face Paștele, când îmbracă haină nouă”.