fbpx

Rușii au declarat stare de urgență după distrugerea barajului din Nova Kahovka. Sute de oameni au fost evacuați

Autorităţile impuse de Rusia în oraşul ucrainean Nova Kahovka au declarat, marţi, stare de urgenţă în oraş după ce structura superioară a barajului s-a rupt şi a inundat parţial zona.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Măsura a intrat în vigoare la ora locală 12.00 (9.00 GMT), a anunţat primarul pro-rus al oraşului, Vladimir Leontiev.

Potrivit serviciilor de urgenţă din zonă, aproximativ 600 de case au fost deja inundate în zonă.

Nivelul apei în apropiere de Nova Kahovka, ocupată de Rusia de mai bine de 15 luni, este acum de peste 10 metri, a declarat Leontiev.

Ruperea barajului, despre care Rusia spune că a fost cauzată de un atac cu lansatoare de rachete multiple ucrainene Alder, iar Kievul spune că a fost provocată de o explozie din interiorul hidrocentralei, afectează 14 localităţi cu o populaţie de 22.000 de locuitori, potrivit şefului guvernului impus de Moscova în regiunea Herson, Andrei Alekseenko.

Centrala hidroelectrică Kahovka, a cincea din Ucraina, are o capacitate de 334,8 megawaţi. Rezervorul, construit în anii 1950, conţinea 18 milioane de metri cubi de apă înainte de dezastrul de marţi.

Articole asemănătoare

Back to top button