Programul Marșului Suveranității din 23 iunie. Participanții, îndemnați să poarte ie

Luni, 23 iunie, începând cu ora 19:00, toți cetățenii sunt invitați să participe la Marșul Suveranității, dedicat împlinirii a 35 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate a Republicii Moldova.
Evenimentul va debuta la monumentul dedicat lui Ion și Doina Aldea-Teodorovici de pe strada Alexei Mateevici, în prezența artiștilor Cristofor Aldea-Teodorovici și Simona.
Ulterior, participanții vor porni într-un marș comemorativ spre sediul Președinției Republicii Moldova – locul în care, în anul 1990, a fost adoptată Declarația de Suveranitate.
La Președinție vor susține alocuțiuni președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și președintele Asociației „Parlamentul ’90”, Ion Hadârcă.
Programul artistic îi va reuni pe Vali Boghean, Simona și Radu Dolgan împreună cu formația „Noroc”.
Totodată, cu această ocazie a fost inaugurată la Președinție o expoziție fotografică dedicată celor 35 de ani de la proclamarea suveranității.
Participanții sunt îndemnați să poarte ie sau cămașă tradițională, întrucât pe 24 iunie celebrăm și Ziua Iei.
Declarația de Suveranitate a Republicii Moldova a fost adoptată pe 23 iunie 1990 de Sovietul Suprem al RSS Moldovenești, în contextul destrămării URSS, fiind precedată de acte similare în alte republici sovietice.
Documentul a consfințit supremația legilor moldovenești, instituirea cetățeniei, dreptul de a avea relații internaționale și caracterul unitar și demilitarizat al statului. A fost primul pas major spre independență și baza pentru elaborarea noii Constituții.
Declarația a fost votată cu o singură abținere. În 1991, la un an de la adoptare, Moldova a emis primele mărci poștale cu simboluri naționale.