Primele ipoteze în cazul decesului minorei din Bahmut
În urma examinării medicale legale efectuate asupra corpului neînsuflețit al fetei de 4 ani care a dispărut aseară în satul Bahmut, medicii legiști nu au depistat urme de moarte violentă.
„Din primele informații ale medicului legist, s-ar părea că fetița de 4 ani din satul Bahmut s-ar fi înecat într-un canal de scurgere. Urme de violență nu au fost depistate la examinarea preliminară efectuată de medicul legist la fața locului. O altă ipoteză este hipotermia”, a declarat pentru ZUGO.MD ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției, Toderiță Oxana.
Corpul copilului a fost îndreptat la expertiză.
Amintim că copila a fost dată dispărută luni, în jurul orei 13.00, iar autoritățile au fost alertate în jurul orei 18.00. Eforturile de căutare au implicat polițiști cu câini de serviciu, drone și voluntari, iar marți dimineață a fost descoperită decedată într-un canal de scurgere din localitatea Cornești, la o distanță de aproximativ 4 kilometri de casă.