fbpx

Președintele Consiliului European va invita statele membre ale UE să acorde R. Moldova și Ucrainei statutul de țări candidate pentru aderarea la UE

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, va invita săptămâna aceasta cele 27 de ţări membre ale UE să acorde Ucrainei şi Republicii Moldova statutul de candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană, informează agerpres.ro.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Propunerea, în conformitate cu recomandarea Comisiei Europene, va fi prezentată la summitul liderilor europeni care are loc joi şi vineri de la Bruxelles, unde o decizie favorabilă va trebui adoptată cu unanimitate.

„A sosit momentul să recunoaştem că viitorul Ucrainei, Moldovei şi Georgiei se află în UE. Vă voi invita să acordaţi statutul de candidat Ucrainei şi Moldovei. În acelaşi timp, vom continua să oferim Ucrainei un sprijin solid umanitar, militar, economic şi financiar”, a scris Charles Michel în scrisoarea de invitaţie la summit, comunicată luni seară.

Vineri, Comisia Europeană, prin preşedinta instituţiei, Ursula von der Leyen, a recomandat acordarea statutului de candidat la UE Ucrainei.„Ştim cu toţii că ucrainenii sunt gata să moară pentru aspiraţiile lor europene. Ne dorim ca ei să locuiască împreună cu noi, pentru visul european”, a declarat Ursula von der Leyen la Bruxelles, îmbrăcată în albastru şi galben, culorile drapelului ucrainean.

Tot vineri, Comisia Europeană a exprimat o recomandare identică pentru Republica Moldova; Georgia beneficiază doar de o perspectivă de aderare deoarece nu îndeplineşte încă criteriile pentru acordarea statutului de ţară candidată.

Articole asemănătoare

Back to top button