fbpx

Pierdere pentru sistemul medical. Un chirurg din Chișinău, răpus de COVID-19

Încă un medic s-a stins din viață din cauza complicațiilor provocate de COVID-19. Este vorba despre chirurgul Valerii Pașcan, care aproape trei decenii a activat la IMSP Institutul Mamei și Copilului.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Administrația și colectivul IMSP Institutul Mamei și Copilului, Catedra de chirurgie, ortopedie și anesteziologie pediatrică „Natalia Gheorghiu”, își exprimă cu proundă tristețe și durere, regretul față de trecerea în neființă a colegului nostru Valerii Pașcan, medic chirurg pentru acordarea ajutorului urgent.

Va rămâne în amintirea colegilor ca un specialist desăvârșit, un exemplu de profesionalism și onestitate în cei peste 28 de ani de activitate în cadrul instituției.

În aceste momente de grea încercare, pentru familie, rude și toți cei care l-au cunoscut le transmitem sincerele noastre condoleanțe”, a scris administrația spitalului.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button