fbpx

Percheziții privind finanțarea ilegală a unui partid: 4 persoane, reținute de CNA

Patru persoane au fost reținute de CNA în urma unor percheziții desfășurate la Chișinău și Comrat, într-o cauză penală ce vizează finanțarea ilegală a unui partid politic.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Descinderile au loc în municipiul Chișinău și la Comrat, fiind vizate mai multe adrese, inclusiv unele instituții publice. Până la acest moment, patru persoane au fost reținute și urmează a fi plasate în izolatorul CNA. În total, 17 persoane figurează în acest dosar, fiind suspectate de implicare în activități ilegale de finanțare.

Potrivit comunicatului CNA, persoanele vizate sunt bănuite că ar fi oferit mijloace financiare unor activiști politici pentru organizarea de evenimente cu caracter electoral.

De asemenea, anchetatorii au documentat cazuri de plată a salariilor „în plic” pentru activiști ai formațiunii, precum și situații în care s-ar fi oferit bani pentru colectarea de semnături în susținerea unui politician.

CNA precizează că acțiunile procesual-penale sunt în desfășurare.

Amintim că ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI), în comun cu procurorii PCCOCS și polițiștii din Brigada cu Destinație Specială „Fulger”, au descins cu 60 de percheziții în sudul țării.

Acțiunile au loc în cadrul unei cauze penale ce vizează coruperea alegătorilor, finanțarea ilegală a partidelor politice, a grupurilor de inițiativă și a concurenților electorali, fapte comise în proporții mari.

Articole asemănătoare

Back to top button