fbpx

Omor, răpire și viol. Condamnare definitivă în dosarul lui Alexei Cotorobai

Alexei Cotorobai a fost condamnat definitiv la 25 de ani de închisoare pentru omorul unui copil de 10 luni, răpirea mamei acestuia și agresarea ei sexuală. Decizia a fost pronunțată de Curtea de Apel Nord, care a respins apelurile formulate de apărare și a menținut integral sentința emisă anterior de Judecătoria Orhei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit Procuraturii Generale, cauza vizează fapte comise în februarie 2010, în raionul Telenești. Victima principală a fost un copil de doar 10 luni, iar mama acestuia era minoră la momentul producerii infracțiunilor.

Sursa mai menționează că deși imediat după tragedie au fost inițiate investigații, circumstanțele reale ale cazului nu au fost elucidate complet, iar persoana responsabilă nu a fost trasă la răspundere penală timp de mai mulți ani.

În anul 2024, după apariția unor informații și probe noi, Procuratura Generală a reluat verificările. Anchetatorii au reexaminat materialele acumulate anterior, au audiat noi martori și au desfășurat acțiuni de urmărire penală inclusiv peste hotarele Republicii Moldova.

În urma cercetării judecătorești, instanța a constatat că inculpatul a provocat intenționat moartea copilului prin acte de violență. Ulterior, acesta a lipsit ilegal de libertate mama minorului și a constrâns-o la acte sexuale neconsimțite.

Concluziile instanței de fond au fost confirmate integral de Curtea de Apel Nord prin decizia din 28 mai 2026, ceea ce face ca sentința de 25 de ani de închisoare să devină definitivă.

Articole asemănătoare

Back to top button