Un student din România a câștigat un grant pentru a digitaliza transportul public din Bălți
Transportul public din Bălți urmează să fie digitalizat cu ajutorul unui grant european de 60.000 de euro, câștigat de un student de 20 de ani din România.
Originar din Oradea, Șerban Pîrvulescu este student la Informatică la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și fondatorul companiei de software Zexsoft, care a fost selectată să implementeze proiectul Urban Way în Bălți. Compania este singura din România între cele 14 firme selectate pentru proiecte derulate în tot atâtea orașe europene, scrie ebihoreanul.ro.
Proiectul este finanțat prin RAPTOR 2026, un program al EIT Urban Mobility prin care orașe europene cu probleme concrete de transport sunt puse în legătură cu startup-uri și IMM-uri capabile să dezvolte și să testeze rapid soluții.
AI pentru autobuze și troleibuze
În Bălți, Zexsoft va crea mai întâi o platformă care să adune datele transmise de vehiculele de transport public dotate cu GPS. Acestea vor fi apoi analizate cu ajutorul inteligenței artificiale pentru a estima cât mai precis momentul în care un autobuz sau troleibuz va ajunge în stație.
„Vom crea o platformă de date, unde vom colecta date de la vehiculele care au deja GPS și vom folosi un instrument AI pentru a prezice când ajunge vehiculul în stație”, a explicat Șerban Pîrvulescu pentru sursa citată.
Proiectul va avea și o componentă destinată autorităților locale, care vor putea simula diferite situații – de la modificarea condițiilor de trafic până la influența temperaturii – pentru a vedea cum poate fi îmbunătățit transportul public.
A treia componentă îi vizează direct pe călători. Datele generate de sistem vor fi integrate într-o aplicație deja existentă în Bălți și vor putea fi afișate și pe panourile electronice din stații.
Proiectul se derulează până în decembrie 2026, iar sistemul urmează să fie testat efectiv pe unul dintre traseele din oraș. Obiectivul este furnizarea unor informații mai precise despre transport și creșterea gradului de satisfacție a călătorilor. Ulterior, autoritățile publice din Bălți vor putea continua colaborarea cu Zexsoft.
Tehnologia nu va rămâne însă doar în Republica Moldova. Zexsoft lucrează deja, din luna martie, împreună cu Oradea Transport Local, pentru a adapta Urban Way și la transportul public din municipiu. „Colectăm date, deja avem 10 milioane de puncte de date și vom aplica ce facem la Bălți și în Oradea”, a declarat Pîrvulescu.
Brand pornit la 16 ani
Zexsoft are în prezent o echipă de șase persoane, iar Pîrvulescu spune că speră să ajungă la zece până la sfârșitul acestui an. A fondat brandul Zexsoft în 2022, când avea doar 16 ani, iar ulterior a înființat și societatea comercială cu același nume.
Între timp, firma dezvoltă și alte produse. Unul dintre acestea este Fix Fiscal, o platformă concepută să integreze într-un singur sistem operațiuni precum plățile, facturarea, vânzările, fiscalitatea și gestiunea resurselor. Potrivit lui Pîrvulescu, soluția ar putea fi folosită inclusiv pentru sisteme de e-ticketing în transportul public.100 de puncte din 100.



