fbpx

Niște oi din Franța, eleve la școală. Din ce motiv animalele au fost înscrise în clasele primare?

Părinții din satul francez Crets en Belledonne au găsit o soluție pentru evitarea închiderii unei clase din cauza numărului insuficient de elevi. Aceștia au înscris în mod simbolic 15 oi la o școală primară.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astfel, printre noii colegi ai școlarilor din satul aflat la poalele Alpilor se numără Saute-Mouton, Baaaaah-Bęte, Panurge și alții.

După o ușoară reducere a numărului de elevi, de la 266 la 261, reprezentanții școlii au admis că una dintre cele unsprezece clase va fi închisă.

„Aici sunt copii în dificultate, însă educaţia naţională nu este preocupată de argumentele din teren, ci doar la cifre”, a declarat Gaëlle Laval, membră a unei organizaţii de părinţi şi una dintre organizatorii evenimentului.

Marți dimineață, un fermier a intrat în școală cu circa 50 de oi însoțite de un câine. Dintre ele, cincisprezece aveau certificate de naștere, așa că au fost înscrise „oficial”, în prezența elevilor, a părinţilor şi a cadrelor didactice, transmite Agerpres.

„Cu aceasta nu ar trebui să mai avem închiderea clasei”, a declarat organizatoarea.

Aceasta a recunoscut că „a apelat la umor pentru a mobiliza oamenii” şi pentru a evita această situaţie în şcoala în care primăria a investit mult în ultimii ani ani.

Părinții școlarilor au accentuat că, în cazul închiderii, celelalte clase vor fi supraîncărcate.

Articole asemănătoare

Back to top button