Nicanor Ciochină amenință cu plângere la CtEDO dacă vor fi anulate alegerile la Boldurești

Nicanor Ciochină, primarul reales la Boldurești, învinuit că ar fi lovit mortal un copil de 14 ani și a părăsit locul accidentului, spune că se va adresa Curții Europene pentru Drepturile Omului (CtEDO), dacă rezultatele alegerilor pe care le-a câștigat la limită vor fi anulate, scrie TVR Moldova.
Ciochină a lipsit la ședința de judecată, care s-a desfășurat în lipsa acestuia, pe motiv că astăzi Consiliului electoral de circumscripție Boldurești organizează ședința publică în care urmează să i se valideze mandatul atribuit în urma turului doi de scrutin.
„Cazul acesta va ajunge obligatoriu la CtEDO, dacă vor fi anulate alegerile, și nu de aceea că mă țin de mandat, dar nu trebuie să fie bătaie de joc de sat. Două luni de zile și-au bătut joc de acest sat, cu Andoni, cu televiziuni. Aceasta a fost campanie electorală? Nu participați la prostia asta care vor să o facă. Au fost sute de alegeri și niciodată nu s-au verificat cereri la domiciliu că nu corespund. Omul cela, vai de capul lui de 90 de ani, știe cum a semnat? Știu că sunteți presați și vreți să luați o decizie cu care să călcați în picioare decizia oamenilor din sat”, a declarat Ciochină în cadrul ședinței.
Nicanor Ciochină a criticat inclusiv sesizarea contracandidatului său, Serghei Bulicanu, care a cerut verificarea voturilor efectuate cu urna mobilă. „Cuiva îi convine, o să vedem cum își vor bate joc de o sută și ceva de oameni, cum o să îi poarte pe drumuri”, a spus Ciochină.
Reamintim că, pe 1 iunie, Nicanor Ciochină a fost reales primar al comunei Boldurești cu o diferență de doar 13 voturi, în ciuda faptului că este cercetat penal pentru că ar fi provocat, în februarie, un accident rutier soldat cu moartea unui adolescent de 14 ani.