fbpx

A cerut scuze Ciochină mamei băiatului decedat? Răspunsul primarului de Boldurești

Nicanor Ciochină, acuzat că ar fi accidentat mortal un copil la Boldurești, a venit astăzi, 13 iunie, în fața judecătorilor după ce la ultimele două ședințe a absentat. Întrebat dacă a vorbit vreodată cu mama băiatului decedat sau dacă și-a cerut scuze, Ciochină a răspuns sec: „Instanța nu-mi permite”, scrie TV8

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„- Ce nu vă permite?
– Să discut.
– Dar în timpul ședinței de judecată ați încercat măcar să o priviți, să vă cereți scuze?
– Încă o dată, eu pledez nevinovat. Dumneavoastră aveți o mie de interviuri deja”.

În același timp, Ciochină a negat că s-ar fi baricadat în locuință pentru a evita aducerea silită, așa cum s-a vehiculat în presă: „La orele 10 aveam o ședință cu angajații primăriei. Polițiștii au intrat în birou la mine, de față cu angajații primăriei. Angajații au ieșit și eu am semnat că am luat cunoștință cu aducerea silită. I-am informat că o să mă prezint și atât”.

Întrebat de ce data trecută a anunțat instanța abia cu două ore înainte că nu va putea veni la ședință și cum comentează amenda de 2.500 de lei pentru absență, Ciochină a evitat un răspuns clar.

Iar avocatul acestuia, Dumitru Buliga, susține că nu sunt dovezi care să demonstreze vinovăția clientului său.

La ședință a fost prezentă și mama băiatului ucis la Boldurești. Aceasta crede că procesul este tergiversat și că o persoană i-ar fi propus 5.000 de euro în numele lui Ciochină, lucru respins de inculpat.

„- Ați auzit pretențiile domnului Ciochină?
– Zice că instanța nu îi dă voie să se apropie de dumneavoastră. Ați văzut vreo privire în ședințele de judecată? – N-am văzut nicio privire și cred – ca să fii om nu trebuie să îți dea cineva voie”, a mai spus Raisa Ciurel.

Tot astăzi, s-a cerut recuzarea procurorului de caz, pentru că ar oferi informații false presei. În replică, Alexandru Botnaru a declarat că solicitarea e neîntemeiată, iar instanța a respins-o.

Între timp, membrul Consiliului Superior al Magistraturii, Ion Guzun, a sesizat Inspecția Judiciară privind posibile întârzieri și nereguli în gestionarea dosarului.

„Cazul de la Boldurești a generat în mod firesc emoție și preocupare publică. Faptul că o persoană judecată într-un dosar grav a fost realeasă în funcția publică de primar ridică întrebări importante nu doar pentru percepția publică asupra justiției, dar și despre funcționarea sistemului de instituții în ansamblu. În ceea ce privește durata procesului penal, este de înțeles așteptarea ca astfel de clauze să fie examinate cu celeritate. Pe de altă parte, nimeni nu poate interveni în derularea procesului propriu-zis, dar are responsabilitatea de a evalua atunci când sunt, deci dacă au existat întârzieri nejustificate. Tocmai din acest motiv, eu am dispus ca inspecția judiciară să analizeze faptele și să inițieze o procedură disciplinară în privința doamnei judecător sub aspectul unor eventuale abateri ce țin de activitatea judecătorească și administrarea acestui proces. Urmează ca inspecția judiciară să emită o decizie în acest sens, să constate dacă a fost sau nu abatere disciplinară comisă de către judecător”, a declarat Guzun pentru TV8.

Nicanor Ciochină este învinuit că în februarie 2024 ar fi lovit mortal cu mașina un băiat din localitate și ar fi fugit de la locul faptei. Ulterior, ar fi încercat să ascundă urmele accidentului, înscenând o altă coliziune cu implicarea mașinii avariate. Un medic stomatolog, considerat complice, l-ar fi ajutat să găsească o mașină identică celei implicate în accident și să monteze plăcuța cu numărul de înmatriculare pe o altă mașină.

În urma tragediei, doi polițiști au fost demiși, iar alți trei au fost sancționați pentru că nu ar fi acționat în conformitate cu standardele profesionale și au pus piedici în desfășurarea corectă a investigației.

Articole asemănătoare

Back to top button