fbpx

Miros insuportabil și zeci de pești morți la Mărculești. Autoritățile pasează vina

Tablou dezolant și miros insuportabil în localitatea Mărculești din raionul Florești. Mai mulți pești morți au ieșit la suprafața unui lac din apropierea satului. Localnicii au alertat autoritățile, însă probele așa și nu au fost prelevate corespunzător, pentru că nimeni nu își asumă responsabilitatea, scrie ProTV.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Acest tablou persistă de câteva zile pe lacul din Mărculești. Sătenii creșteau pește acolo pentru consum propriu.

„Noi ne temem că acest pește poate să fie infectat cu ceva și suferă lumea, într-adevăr tragedie de moarte sau altceva. Am apelat la instituțiile competente. Este vorba de sănătatea oamenilor.”

„Am venit aici și ne-am pus mâinile în cap. Am extras cam vreo 300 de kilograme de pește, exact în așa formă. Cam cel mai mare pește a pierit, de asta am bătut alarma ca să se ia analize, probe și să se facă totul”, a declarat consilierul local, Mircea Burduja.

Autoritățile au fost alertate, iar inspectorii ANSA au intervenit doar pentru a înregistra cazul. Ei au prelevat probe, dar nu le-au dus la laborator, motivând că este obligația gestionarului lacului să facă acest lucru, inclusiv să achite cheltuielile.

„- Nu putem să spunem nimic, pentru că nu noi răspundem de aceasta, nu este în competența noastră.
– Dar ANSA se ocupă de prelevarea probelor?
– Prelevarea, da. Dar în cazul dat, trebuie să le ducă și să achite omul care solicită”.

Inspectorii de mediu afirmă, la rândul lor, că au nevoie de rezultatele de la laborator pentru a se putea pronunța.

„În adresa Inspecției pentru Protecția Mediului Florești a parvenit un apel telefonic în seara zilei de 11 iunie. La fața locului s-au depistat câțiva pești, iar pentru a veni cu o concluzie urmează să fie prelevate probele de laborator, atât la apă cât și la pește”, susține Dorina Coșciuc, inspector principal în cadrul IPM Florești.

Primarul satului declară că lacul se află în gestiunea Agenției „Apele Moldovei” și nu poate interveni. Însă reprezentanții Agenției au declarat că lacul nu este în gestiunea lor, și că responsabile ar trebui să fie autoritățile locale.

Prin urmare, problema rămâne nerezolvată, iar localnicii suportă în continuare mirosul și pericolul.

Articole asemănătoare

Back to top button