„Manipulare, presiune, teamă”: Val de destăinuiri despre George Simion din partea foștilor membri ai Acțiunii 2012

Un val de mărturii a apărut recent în spațiul public din partea unor foști membri ai organizației unioniste Acțiunea 2012, activă în Republica Moldova în anii 2010 și condusă de actualul lider AUR, George Simion. Cei care au făcut parte din conducerea sau structura organizației vorbesc despre metode de manipulare, presiuni psihologice, iar unii evocă inclusiv episoade de violență verbală și fizică.
Mărturiile vin la ani distanță de perioada de apogeu a mișcării și sunt publicate pe rețelele de socializare. Printre cei care au vorbit se numără și Ștefan Sabin, fost vicepreședinte al Acțiunii 2012, care afirmă că în interiorul organizației „nu exista loc pentru opinii diferite” și că „orice critică era întâmpinată cu amenințări sau excluderi”.
Mai jos, câteva dintre postările apărute în ultimele zile:
Ștefan Sabin – fost vicepreședinte Acțiunea 2012
Lucian Vîju – fost membru activ
Sânziana Dobrovicescu – implicată în activități de voluntariat
Elena Podoleanu – fostă membră
Mihaela Bucătaru – fost coordonator
Marina Chiru – fostă colaboratoare în proiecte educaționale
Aceste opinii aparțin exclusiv autorilor postărilor publicate. Până la această oră, George Simion nu a comentat public acuzațiile aduse.